Mulți nu i-au dat nici o șansă și au spus că niciodată un social-democrat nu va ajunge primarul Devei. Mulți au spus că mimează doar campania electorală. Dar Lucian Rus nu a ținut cont de toate astea și a făcut o campanie electorală curată și decentă. Și a reușit. A câștigat ceea ce mulți nu credeau. Apoi, mulți au spus că nu va reuși să facă față problemelor lăsate în primăria municipiu de județ. Ei bine, cârcotașilor, a venit vremea să vă lăsați de meseria asta. Pentru că Lucian Rus nu numai că poate fi un primar așa cum trebuie, dar el vrea să fie mai mult decât atât. Așa cum știm că soarele răsare în fiecare zi, așa va reuși și Lucian Rus.
Chemare la unitate
„Astăzi este începutul unui nou capitol pentru Deva!
Cu emoție și recunoștință, le mulțumesc devenilor pentru încrederea pe care mi-au acordat-o în luna iunie, oferindu-mi onoarea de a deveni primarul orașului nostru drag.
Învestirea de astăzi marchează nu doar o ceremonie, ci începutul unei călătorii în care speranța, credința și încrederea ne vor ghida. Nu am câștigat împotriva cuiva, ci pentru a transforma administrația locală într-un motor al dezvoltării, al acțiunii și al rezultatelor.
Deva merită mai mult, și a venit timpul să facem tot posibilul pentru a ne respecta promisiunile. Chem oamenii dedicați și cu bună credință să se alăture acestui efort comun – ușa mea va rămâne deschisă pentru toți cei care vor să construiască împreună cu mine și echipa mea un oraș modern și prosper.
Împreună, vom dovedi că Deva poate redeveni un exemplu de succes.
Vă mulțumesc tuturor pentru spiritul de echipă și susținerea voastră!”, a spus noul primar al Devei, Lucian Rus.
Un drum nu tocmai simplu
„De astăzi, trebuie să ne reapucăm de lucru. Atât eu, cât și consilierii locali și colegii din primărie. Ne propunem un plan mult mai ambițios pentru Deva. Deviza noastră vreau să fie, Să muncim pentru Deva. Ce asta plecăm la lucru de luni. Acum să dovedim că facem ceea ce am promis în campania electorală. Vreau să chem la masă antreprenorii, administratorii de blocuri, societatea civilă, tinerii. În mâinile noastre stă puterea să transformăm speranța tinerilor în realitate. Tinerii nu trebuie să părăsească orașul. Pentru că Deva este acasă. Este un drum nu tocmai simplu, deloc lipsit de probleme și de incertitudini. Dar, cu Dumnezeu în suflet, iar Dumnezeu ne va călăuzi în acest drum”, a adăugat edilul șef al Devei. (S.Popa)
Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…
Nu unul ci patru judecători de la ICCJ au judecat dosarul și au dat aceeași…
Șușotesc gurile rele prin târg că o duduie care le face viața grea salariaților săi…