De ieri, postul de director al Agenţiei Judeţene de Ocuparea Forţei de Muncă Hunedoara este exercitat de Nicolae Fara (foto).
Acesta este persoana, dintre cei trei candidaţi înscrişi, care a promovat concursul de ocupare a funcţiei de conducere, organizat de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, cu media generală peste opt. „Am promovat examenul scris cu nota 7,94 şi la interviu am primit peste opt. Din 2005 până în prezent am ocupat funcţia de director executiv la Direcţia tehnică a Primăriei Vulcan. Nu am fost şi nu sunt membru al vreunui partid politic”, a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN, Nicolae Fara, proaspătul director al AJOFM Hunedoara. Nicolae Fara are studii universitare şi a absolvit un master în administraţie publică.
Conducerea AJOFM Hunedoara a fost asigurată timp de un an de Rodica Peter, după ce fostul director Vasile Iorgovan a plecat din funcţie, fiind cercetat într-un dosar penal. (N. Bumbac)
Autor: Lucian Negrea, Reporter Sursa foto: Credit: Lucian Alecu / Shutterstock Editorial / Profimedia Premierul Marcel Ciolacu lansează…
Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, prezent recent în studioul Antena 3 Deva, la emisiunea…
Vorbesc gurile rele că un edil din zonă și-a făcut un plan extrem de ingenios…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că a reușit să miște lucrurile foarte bine și…
Dorin S., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru constituirea unui…
Individul ar fi fost drogat când a comis infracțiunea, iar incendiul provocat de el putea…