Nimic. Nada. Nichts.Niente. Asta au primit de la PNL două comunități importante din județ din rezerva bugetară
Pentru că au anunțat că trec la PSD, de la alegerile locale din 2024, doi primari (încă) liberali, nu au primit nici un leu din banii din Fondul de rezervă bugetară. Este vorba de edilii din comuna Pui, Victor Stoica (foto stânga), și de cel care conduce comuna Crișcior, Ovidiu Furdui (foto dreapta).
Bătrâna, sumă mare
Banii din rezerva bugetară la dispoziția premierului au fost dați celor de la PSD și PNL în județul nostru. Adică șefii de organizații au împărțit acești bani, care sunt o gură de oxigen pentru comunitățile noastre. Fără sumele din rezerva bugetară, se punea în pericol funcționarea unor primării. De aceea, era important ca toată lumea să primească alocări, pentru că, nu-i așa, cetățenii nu trebuie să sufere că un primar este într-un partid sau într-altul. Comuna Pui este cea mai mare, după numărul de locuitori, din județ. A primit, la această rectificare, zero lei. Și cea mai mică comună, Bătrâna, a luat 300.000 de lei. Ce să mai spunem de Șoimuș, 400.000 de lei, Ilia, 400.000 de lei, Romos, 350.000 de lei, Baru, 350.000 de lei, Bănița, 350.000 de lei. Pui și Crișcior însă au fost sărite de pe listă, ca și cum nici nu ar exista. Cei de la PSD au vrut să aloce bani pentru cele două comune, dar se pare că liberalii nu au fost de acord. Ca atare, cei doi primari și-au primit „cadoul” pentru că vor să părăsească PNL. Dar cu cetățenii ce ați avut?