Sport

Nimic pierdut, destul câştigat, dar încă se joacă

Ciprian Marinuţ

FC Hunedoara are numai victorii la jumătatea turului, însă perfecţiunea mai mult pune presiune pe jucători, decât ţine de cald în meciul cu Seso Câmpia Turzii, programat mâine (sâmbătă), de la ora 15, pe Stadionul „Michael Klein”. Prin urmare, trupa antrenată de Marius Opric are nevoie de menţinerea concentrării şi de un plus de profesionalism şi inspiraţie, pentru a continua şirul succeselor.

Perfecţii nu plac nimănui
Cele şase meciuri câştigate în prima parte a campionatului nu le oferă hunedorenilor nici un fel de avantaj în duelul cu ocupanta locului nouă FC Seso Câmpia Turzii. Partida va începe tot de la 0-0, ca toate celelalte, iar regulamentul este acelaşi ca şi până acum, neoferind nici un fel de avantaj sau bonus primilor clasaţi. În plus, negru-albaştrii au sabia victoriei deasupra capului, iar emoţiile şi frământările jucătorilor pot fi la fel de mari ca şi pretenţiile suporterilor şi ale oficialilor şi există riscul ca de aici să apară derapaje. Mai mult, şi adversarii de mâine şi din toate etapele următoare se vor mobiliza la maximum, pentru a-i încurca pe cei din fotoliul de lideri. FC Hunedoara trebuie să se aştepte la adversitate sporită din partea celorlalţi, deoarece perfecţii nu plac nimănui care se află în aceeaşi „oală”. Parcursul trupei de pe Cerna este neegalat la întregul nivel al celui de-al treilea eşalon, „negru-albaştrii” fiind singurii cu punctaj maxim până acum, iar situaţia îi pune pe ceilalţi într-o lumină defavorabilă şi toţi vor încerca să schimbe lucrurile.

Îşi vor vinde scump pielea
FC Seso Câmpia Turzii are două victorii, două remize şi trei eşecuri, cu un golaveraj de 10-13, până acum, şi teoretic, ar trebui să fie victimă sigură. Însă, trupa hunedoreană nu are voie să se culce deloc pe-o ureche, ci trebuie să se aştepte la un meci complicat, în care adversarii vor căuta să-şi vândă cât mai scump pielea. Cei de la Seso sunt în revenire de formă, ei câştigând etapa trecută cu 2-0 meciul de pe teren propriu cu Jiul Petroşani, după trei etape în care nu cunoscuseră gustul victoriei. În schimb, hunedorenii au demonstrat până acum că sunt o echipă solidă, valoroasă şi competitivă, iar de aici mai trebuie doar să se menţină la acelaşi nivel, lucru deloc simplu. Fie ca valoarea să iasă la suprafaţă în meciul de mâine şi cei mai buni să aibă câştig de cauză.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura