Categories: Eveniment

Noi acuzaţii pentru judecătorul Valentin Popescu

Pe lângă primele acuzaţii, formulate de procurorii anticorupţie, au ieşit la iveală şi alte două presupuse infracţiuni comise de magistratul Valentin Popescu, din Petroşani. Hunedoreanul este acuzat acum şi de abuz în serviciu, dar şi de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

A falsificat semnături

În rechizitoriul întocmit împotriva fostului vicepreşedinte al Judecătoriei Petroşani, există şase capete de acuzare. Astfel, se specifică în rechizitoriu, în 2007, magistratul hunedorean a făcut demersuri pentru achiziţionarea, prin interpus, a unui apartament ce fusese scos la licitaţie publică, urmare a executării silite, pentru neplata cheltuielilor de întreţinere. Ce nu se ştia până acum este faptul că, pentru a deveni proprietarul apartamentului, judecătorul a falsificat semnătura intermediarului. De asemenea, pentru a intra în posesia acelui apartament, judecătorul Valentin Popescu a pronunţat o soluţie într-un dosar civil, având ca obiect autorizarea pătrunderii în încăperi, deşi avea obligaţia de a se abţine de la judecarea unei astfel de cauze. Pe lângă aceste fapte, magistratul hunedorean mai este acuzat şi pentru cumpărare de influenţă, luare de mită şi trafic de influenţă în formă continuată. (L. Botici)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

S-a îmbătat criță și a fă­cut praf un bolid cum­părat din banii pu­blici. Cârcotașii dintr-o…

12 ore ago

Şoseaua Hunedoara-Sântuhalm, modernizată la standardul TransRegio pentru conexiune directă cu A1

Şoseaua care face legătura între mu­ni­cipiul Hunedoara şi localitatea Sântuhalm, de lângă municipiul Deva, una…

12 ore ago

Bulina albă

Cristian Merișanu, primar municipiul Vulcan Pentru că alături de promotorii locali în turism organizează și…

12 ore ago

Bulina neagră

Andreea P., din Petrila Pentru că a fost acuzată de delapidare și riscă închisoarea, după…

12 ore ago

Te-ai vaccinat împotriva Covid? S-ar putea să ai probleme cu inima

Un nou studiu publicat de revista Nature dezvăluie informații despre mo­dul în care nanoparticulele lipidice…

12 ore ago

Nu s-a schimbat nimic. Cu salarii babane, unii medici încă cer șpagă

Anul trecut, a fost observată o creștere semnificativă a numărului de pacienți care au reclamat…

12 ore ago