Noi asigurări pentru finanţarea lucrărilor de la barajul de la Mihăileni

Adriana Năstase

Prefectul judeţului Hunedoara, Vasilică Potecă, a avut ieri la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, o întâlnire pentru analiza situaţiei lucrărilor de la barajul Mihăileni, investiţie care se tot face de 30 de ani.

La discuţii au participat Vetuţa Stănescu, secretar de stat în acest minister şi Ervin Molnar, directorul general al Administraţiei Naţionale Apele Române, autoritate contractantă şi beneficiar al investiţiei hidrotehnice.
„În urma prezentării situaţiei actuale s-au primit asigurări pentru finanţarea construcţiei în curs de desfăşurare, prin suplimentarea bugetului cu 15 milioane lei. Potrivit evaluării tehnice, execuţia proiectului este în grafic, iar constructorul şi-a asumat continuarea lucrărilor în termenele stabilite împreună cu finanţatorul”, se arată într-un comunicat al Prefecturii Hunedoara.
Investiţia “Acumularea Mihăileni pe râul Crişul Alb – Judeţul Hunedoara” va asigura necesarul de apă pentru alimentarea populaţiei din zona Brad – Crişcior, va produce energie electrică şi va apăra împotriva inundaţiilor localităţile şi amenajările agricole aflate pe sectorul Mihăileni – Vaţa.
Când va fi terminată, evident. Pentru că lucrările au început la Mihăileni în urmă cu peste 30 de ani şi mai e nevoie de bani mulţi pentru finalizarea acestora.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago