Categories: Comunitate

Noi pachete de servicii pentru sistemul medical

Loredana Goangă

Noul an este unul al schimbării pentru sistemul de sănătate, drept pentru care Ministerul Sănătăţii propune introducerea unui nou mod de acordare a serviciilor medicale, cu ajutorul a două pachete de sănătate. Aici vor fi specificate clar ce tip de servicii sunt gratuite şi cele pentru care oamenii trebuie să plătească.
Proiectul legislativ a fost lansat în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Sănătăţii până la data de 4 februarie şi ar putea intra în vigoare de la 1 aprilie. Potrivit reprezentanţilor Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Hunedoara, hunedorenii în vârstă de până la 39 de ani trebuie să se obişnuiască să meargă măcar o dată la trei ani la medic, indiferent dacă sunt bolnavi sau nu.
Tot aceştia au mai spus că pachetul de servicii medicale de bază este unul perfectibil, prevederile cuprinse de acesta fiind absolut necesare, iar fără un pachet de bază, un sistem de asigurări de sănătate nu poate funcţiona corespunzător.
Ce conţin cele două pachete
Primul pachet, cel minimal, este destinat cetăţenilor neasiguraţi şi include asistenţa medicală de urgenţă, planning familial, monitorizarea gravidelor şi lăuzelor, dar şi consultaţii pentru cazurile acute.
Cel de-al doilea pachet, cel de bază, este pentru cetăţenii asiguraţi şi prevede o singură consultaţie preventivă la trei ani. Aceasta va fi făcută de medicul de familie, pentru persoanele asimptomatice, având vârsta între 18 şi 39 de ani, şi cel mult două consultaţii în trei luni în cazul pacienţilor cu o problemă nouă sau acută de sănătate. De asemenea, pachetul de bază cuprinde servicii medicale de urgenţă, servicii de prevenţie, medicina de familie, servicii în ambulatoriul de specialitate, servicii de spitalizare, îngrijiri medicale şi paliative la domiciliu, dar şi medicamente şi materiale sanitare.
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu,  declara că „aplicate în mod corect, aceste pachete – mă refer şi la cel de bază, şi la cel minimal – vor putea să micşoreze costurile din spitale, ceea ce ne dă nouă speranţa că în următorii trei ani vom putea să actualizăm tarifele pe care astăzi le practică spitalele şi pe care le decontează casele judeţene de asigurări de sănătate, astfel încât în 2016, să ajungem la decontarea tarifelor reale“.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

4 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

9 ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

9 ore ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

9 ore ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

9 ore ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

10 ore ago