Timp de şase zile, oraşul Sliedrecht, din Olanda, a găzduit o delegaţie din Orăştie, aflată într-un nou schimb de experienţă profesională, care a vizat nivelul educativ, administrativ şi medical al celor două localităţi.
Programul delegaţiei a inclus vizitarea unor şcoli ca Brede School, Prickwaert, Griendencollege şi De Wilgen, precum şi participarea activă la activităţile desfăşurate de tinerii olandezi în cadrul acţiunii KNOTS, acţiune similară cu cele derulate de elevii din România, în cadrul „Săptămânii Altfel”.
„Ceea ce am remarcat a fost implicarea multor voluntari în desfăşurarea activităţilor din şcolile olandeze, în timp ce la noi, ideea de voluntariat, abia prinde contur. S-a stabilit continuarea acţiunilor comune şcolilor, cu accent pe cunoaşterea culturii şi tradiţiilor locale, o primă întâlnire fiind stabilită în luna aprilie 2015, atunci când vom prelua rolul de gazde ale unei delegaţii olandeze restrânse, care va participa la acţiunile desfăşurate de către unităţile noastre şcolare în «Săptămâna Altfel». Vom perfecta deplasarea acestei delegaţii pentru început în şcolile orăştiene, mai apoi în cele olandeze. Elevii vor interacţiona, vor participa la orele de curs în limba engleză, precum şi la diversele activităţi distractive, fiind găzduiţi de familiile elevilor participanţi. Doresc să le mulţumesc tuturor celor implicaţi în acest demers, întregul parteneriat fiind o reuşită”, a declarat, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN, Ovidiu Laurenţiu Bălan, primarul municipiului Orăştie.
S-a îmbătat criță și a făcut praf un bolid cumpărat din banii publici. Cârcotașii dintr-o…
Şoseaua care face legătura între municipiul Hunedoara şi localitatea Sântuhalm, de lângă municipiul Deva, una…
Cristian Merișanu, primar municipiul Vulcan Pentru că alături de promotorii locali în turism organizează și…
Andreea P., din Petrila Pentru că a fost acuzată de delapidare și riscă închisoarea, după…
Un nou studiu publicat de revista Nature dezvăluie informații despre modul în care nanoparticulele lipidice…
Anul trecut, a fost observată o creștere semnificativă a numărului de pacienți care au reclamat…