Comunitate

Noi probe de foc la Liceul agricol din Geoagiu

Magdalena Șerban

Absolvenții de clasa a XII-a, care nu au reușit să promoveze examenul de Bacalaureat 2022 sau nici măcar nu s-au înscris, pot participa în se­siunea din toamnă, ce va începe pe 16 august. La Liceul Tehnologic Agricol „Alexandru Borza“ Geoagiu, 22 de absolvenți vor avea mari emoții.

Cifre mai bune și rezultate pe măsură
„S-au înscris 22 de absolvenți pen­tru sesiunea din toamnă a Bacalau­reatului. Dintre aceștia, zece sunt din promoția curentă, restul provenind din cele anterioare. Procentajul de promovabilitate pentru sesiunea din vară, adică 38 la sută, este peste ceea ce ne așteptam, să fiu sincer (esti­mam peste 20 la sută) și nu poate decât să ne bucure și să ne ofere certitudinea că suntem pe drumul cel bun. Cât privește partea de ofertă educațională, pentru liceu avem o clasă împărțită în două specializări (tehnician în activități economice și tehnician în turism), ocupată în tota­litate, una de silvicultor și veterinar, tot ocupată la maximum plus una de profesională (horticultor și ospătar), ocupată în proporție de 99,9 la sută, mai fiind disponibil doar un loc. Cei care vor da Bacul în toamnă și sunt din promoția curentă au absolvit tehnician în activități economice. Vor suține probe la limba română, mate­matică și geografie, respectiv ro­mână, matematică și biologie sau anatomie (la alegere) cei din promo­țiile precedente. Le urăm succes ”, transmite profesorul Octav Cismaşiu (foto), directorul Liceului Tehnologic Agricol Alexandru Borza din Geoagiu.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura