În cele ce urmează, prezentăm principalele schimbări preconizate în domeniul fiscal/procedurilor fiscale – asa cum sunt conținute în Nota de fundamentare a proiectului actului normativ .
În contextul menținerii restricțiilor privind desfășurarea activităților, pentru contribuabilii care intră sub incidența Legii nr. 170/2016 privind impozitul specific unor activităţi se propune scutirea de impozit specific unor activități, pentru anul 2021, pentru încă o perioadă de 90 de zile calculată începând cu data de 1 aprilie 2021.
B.Măsuri în domeniul procedurii fiscale:
Având în vedere riscul apariției unor dezechilibre financiare la nivelul economiei naționale cu impact asupra contribuabililor, și condițiile în care criza COVID se acutizează având ca rezultat noi restricții inclusiv de natură economică, este necesară prorogarea dispozițiilor referitoare la termenele de depunere a notificărilor și a cererilor depuse de aceștia pentru a beneficia de măsurile de restructurare a obligațiilor bugetare.
Ținând cont de faptul că, termenul de notificare a organului fiscal privind intenția de restructurare se împlinește la 31 martie 2021, iar efectele economice ale declarării stării de urgență și ale stării de alertă este de așteptat să continue după încetarea acestora, iar situația economică a contribuabililor vizați va rămâne în continuare afectată, se propune modificarea art. 3 alin. (1) și art. 22 alin. (1) în scopul prelungirii termenelor de depunere a notificării privind intenția de restructurare a obligațiilor bugetare și implicit a solicitării de restructurare a obligațiilor bugetare.
Astfel, se propune prorogarea termenului pentru depunerea notificării privind intenția de restructurare a obligațiilor bugetare până la data de 30 septembrie 2021 și prorogarea termenului de depunere a cererii de restructurare până la data de 31 ianuarie 2022.
În plus, se propune ca pentru debitorii care au notificat organul fiscal în perioada 2019-2021 și nu au depus cererea de restructurare, să se stabilească un termen rezonabil de îndeplinire a condițiilor și depunerea planului de restructurare. În caz contrar, urmează a începe executarea silită tocmai pentru îndeplinirea condițiilor și depunerea planului de restructurare. Dacă ulterior începerii executării silite debitorul depune solicitarea de restructurare, în această situație organul fiscal va dispune suspendarea măsurilor de executare silită până la soluționarea cererii, după caz. Luând în considerare numărul semnificativ al notificărilor raportat la numărul cererilor de restructurare, se justifică stabilirea acestui termen rezonabil de depunere a cererii astfel încât să se analizeze de către organul fiscal dacă planul de restructurare este viabil sau nu.
Similar se impune același tratament și pentru cei care vor depune notificări după data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
Se propune prorogarea termenului pentru care se aplică măsura privind solicitarea la rambursare prin deconturile cu sumă negativă de taxă pe valoarea adăugată cu opțiune de rambursare, depuse în cadrul termenului legal de depunere, cu efectuarea, ulterior, a inspecției fiscale, până la data de 31 ianuarie 2022.
Ținând cont de faptul că obligațiile accesorii îngreunează conformarea la plată a obligațiilor bugetare, în contextul actual al dificultăților financiare cu care se confrunta contribuabilii afectați direct sau indirect de criza Covid – 19, și analizând impactul pe care l-a avut adoptarea facilităților fiscale, adoptate după data intrării în starea de urgență, se impune continuarea aplicării acestor masuri fiscale până la data de 31 ianuarie 2022.
Având în vedere faptul că cererile pentru acordarea eșalonării la plată în formă simplificată au fost depuse într-un număr semnificativ atât până la sfârșitul anului trecut, cât și de la începutul acestui an, se constată că acest tip de facilitate fiscală a prezentat un interes crescut din partea contribuabililor, ceea ce conduce la necesitatea prorogării termenului de acordare a acestei facilități până la data de 30 septembrie 2021.
Societatea TVG TAX AUDIT SRL
Societate de consultanță fiscală
Societate de audit financiar
Vorbesc cârcotașii că un ales local crede că poate să fenteze din nou și ia…
Ștefan Tiriteu, managerul Spitalului municipal Brad Pentru că la spitalul pe care-l coordonează s-a reușit…
Simona H., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost din nou prinsă la furat, la…
Riscăm sau nu O PANĂ DE CURENT majoră de Paște? Expertul în energie, Dian Popescu…
Victima, o femeie din municipiul Lupeni, obținuse un ordin de protecție împotriva soțului ei care,…
Femeia din Lupeni, acuzată că a călcat strâmb, le-a spus judecătorilor că adversara ei, soția…