Nou atac devastator, lansat de liderul judeaţen al PSD, Laurenţiu Nistor, la adresa mahărului liberal din fruntea Consiliului Judeţean. „Moloţ, un cioban-ţepar, care şi-a trădat colegii”

Sorina Popa

Preşedintele organizaţiei judeţene Hunedoara a PSD, Laurenţiu Nistor (foto), a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că este pentru ultima oară când va mai vorbi despre fostul coleg din USL, Mircea Moloţ, după ce acesta din urmă îl tot atacă în presa deţinută de familia lui.
„Îl invit la o dezbatere publică, faţă în faţă”
“Moloţ mă face ţăran. Pe mine, titulatura de ţăran mă bucură. Port un deosebit respect ţăranilor. Sunt mândru că mă trag dintr-o familie de ţărani. Dar, în acelaşi timp, un ţăran poate fi şcolit, poate să ajungă în diferite funcţii publice. Însă, poate fi şi un mincinos, care nu are frică de Dumnezeu şi care calcă în picioare pe oricine, aşa cum e Moloţ. Astăzi o să închei cu acest cioban-ţepar, nu mai vreau să discut despre el. El nu mai recunoaşte acum că a participat la evenimente alături de mine şi de colegi. Treaba lui. Acum mă atacă şi atacă şi PSD, dar eu nu candidez la preşedinţia Consiliului Judeţean. Probabil de frică, tremură pijamalele pe el, că voi candida vreodată împotriva lui şi pregăteşte în laboratoarele lui dosare şi le dă ca bombă de presă. Ştie toată lumea cum s-a comportat acest cioban-ţepar cu Mircia Muntean, cu Ovidiu Hada, care acum are dormitorul în altă parte, cu fostul viceprimar al Devei, Florin Oancea. Pe ei şi pe alţii i-a trădat. Iată cine este ciobanul-ţepar. Îl invit la o dezbatere publică la televiziunea lui, să ne punem în faţă, un ţăran cinstit şi un cioban-ţepar. Acest personaj se comportă în continuare ca un mistreţ rănit şi nu poate depăşi postura asta. Vedeţi ce spune presa centrală despre el. Este un personaj nociv”, a afirmat deputatul Laurenţiu Nistor, liderul organizaţiei judeţene Hunedoara a PSD.
„A falimentat Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri”
„Declara de mai multe ori, în urmă cu câţiva ani, mistreţul-rănit, că atunci când intri în judeţul Hunedoara, parcă ai intra în altă ţară, aşa de bune sunt drumurile noastre. Oare ce spun şoferii despre drumul judeţean care leagă Brănişca de Ilia, unde sunt gropi de jumătate de metru adâncime? De ce nu are curajul să spună cetăţenilor despre firma cu care se lăuda aşa de tare?  A băgat în insolvenţă firma, e vorba de Direcţia de Drumuri şi Poduri, deşi spunea că atâta timp cât se va afla la conducerea Consiliului Judeţean, societatea nu se va închide. Utilajele sunt acolo unde se ştie, le folosesc acoliţii lui. Ciobanul-ţepar ne va duce la sapă de cauciuc. Are şi nesimţirea să declare că va mai candida încă o dată. Oare ce spune «copilul înfiat», Tiberiu Balint, despre acest lucru? Noi, cei din PSD, l-am făcut preşedintele Consiliului Judeţean, crezând în el, dar el nu are onoare”, a spus deputatul Laurenţiu Nistor.
„Caricaturi politice”
Laurenţiu Nistor susţine că Moloţ a afirmat că Ordonanţa privind traseismul aleşilor locali este un dezastru. „Ca să-i prindă în lanţ pe aleşii lor, i-au pus să semneze o declaraţie pe toţi. A venit unul de acolo, cu lacrimi în ochi şi mi-a arătat ce îi pune să facă. În această declaraţie, fiecare ales local de la PNL şi PDL Hunedoara trebuie să scrie că  «optez să rămân în continuare ales local în PNL/PDL». Moloţ spunea că nu-l interesează să ia nici un consilier local, dar el este primul care racolează oameni. Mai mult, el îşi bate joc de aleşii locali din partid. Noi nu facem nici o presiune politică asupra aleşilor de la celelalte formaţiuni politice sau să-i forţăm pe ai noştri să semneze asemenea «caricaturi politice». Eu m-aş descalifica, din punct de vedere politic şi ca om, dacă m-aş duce la consilierii şi primarii mei şi i-aş obliga să facă asemenea caricaturi politice. Cine este loial PSD-ului, rămâne, cine crede că nu se regăseşte aici, poate pleca”, a adăugat preşedintele judeţean al social-democraţilor hunedoreni. El a arătat că are încredere în consilierii şi primarii PSD, despre care a spus că sunt „oameni de onoare”, apreciind că preferă să lucreze cu membri loiali partidului. „Nu mă interesează să atragem primari, sunt mulţumit cu primarii şi consilierii pe care-i avem la PSD. Sunt oameni de onoare”, a afirmat preşedintele PSD Hunedoara.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • molot a pus toti seffi de institutii din judet. dea asta de ce nu se vorbeste? acesti sefi sunt slugile lui. ii fac cadouri grase si ii asculte ordinele cu slugarnicie. rusine molot. pleaca si lasa pe altul care este core\ct

  • Mai Nistorash, lasa-ti barba si semeni cu Adrian, doar scoala-ti mai trebuie (ultima absolvita de Nastase). Bai boilor din PSD, aduceti chinezii in tara si va bate Dumnezeu, dupa ce ati vandut Petromu' si ati pustiit tara, acum o dati chinezilor, si dati vina pe toata lumea numa' voi vi's sfinti. PSD-isti Comunisti schimbati naiba analfabetu' de la invatamant si proasta de la Finante ca face Harwardu' de rusine si baga tara-n faliment. Molot nu e bun, dar nu-i campania lui Molot acum. Sa nu mai auzim de PSD ca nii greata. Oprea si Dragnea fac pe nevinovatii si baga de vina lui Boc si Udrea. Halal evolutie politica. Ne promite-ti schimbare pana la capat, pai o faceti ca in bancu' ala porcos, de "care capat" vreti sa ne plasati?

  • Felicitări Laurenţiu Nistor.Dar îţi reproşez este că nu ai spus mai devreme toate acestea. Ştiai foarte bine că Purcel (Moloţ) este un jegos. Păi cum să nu-l trădeze pe Florin Oancea, un străin pentru el, dacă s-a dezis de proprii copii, un băiat şi fata cea mare, a farmacistei. Băiatul a rezultat dintr-o relaţie pasageră iar fata a rezultat din căsătoria cu o farmacistă, prima soţie. L-a trădat pe Tăriceanu, apoi pe Antonescu. Mai grav este că a rămas atât de mult timp în fruntea Consiliului Judeţean. Aşteptăm verdictul justiţiei.

  • Nistor si Molot doi penibili care se tineau de mana prin campanii electorale.
    Acum vrea fiecare bucata de ciolan din mana celuilalt, ca nu le mai ajunge si se balacaresc in public ca doua traseiste care-si fura clientul.
    Mi-e greata de amandoi!
    Unde-i bunul simt si verticalitatea politicienilor din Romania?

  • Asta e politica romaneasca.O mizerie de om cu alta mizerie de om au inceput sa acapareze presa din Hunedoara , au oameni in toate institutiile si nu stiu cum sa mai ia din ciolanul celuilalt.Asta e tara noastra-si vor fi votati in continuare de oameni pentru ca romanilor le place circul, micul berea si manelele-si ei stiu asta.....Maine seara o sa bea o bere amandoi la un gratar si o sa vorbeasca despre prostii care se cearta pentru ei si de unde mai pot face rost de niste cascaval pentru copiii lor....si prostii se vor certa pentru ei si mai mult ii vor si vota!!! Pentru asta a murit Brancoveanu, stefan ce Mare, Mihai Viteazul---Pentru a putea noi vota mizeriile astea de oameni !!! Halal tara , halal oameni, halal cultura !!! Ne maritam soarta dragi concetateni

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că o duduie, cu un sa­lariu net de vreo 8.000 de lei,…

6 ore ago

Bine ai revenit, Donald Trump! Președintele SUA își preia mandatul săptămâna viitoare

Peste câteva zile, Donald Trump își preia mandatul de președinte al SUA. Peste câteva zile,…

6 ore ago

Bulina albă

Mircea Rotea, pompier la Detașamentul de pompieri Deva Pentru că a intervenit, fiind în timpul…

6 ore ago

Bulina neagră

Claudia N., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost trimisă în judecată pentru infracțiunea de…

6 ore ago

Polițiști puși la zid de proprietarul unei pensiuni turistice

Hunedoreanul a cerut intervenția polițiștilor după ce mai mulți cetățeni olandezi s-au încăierat la o…

6 ore ago

Recidivist acuzat că a furat dintr-un magazin scutece pentru bebeluși

Tânărul aflat în arest preventiv a fost închis de mai multe ori pentru furturi, iar…

6 ore ago