Nouă acţiune de igienizare în Deva
Utilajele de salubritate au spălat străzile şi trotuarele din cartierul Dacia din Deva, acţiunea fiind demarată luni seară, pentru a nu încurca traficul.
Igienizarea cu detergenţi profesionali s-a făcut la solicitarea Primăriei Municipiului Deva de către operatorul serviciilor de salubritate din oraş – SC Salubritate SA. ”Campania de igienizare a municipiului nostru a inclus până acum zonele Lido, Piaţa Arras, Piaţa Victoriei, Piaţa Unirii, Centrul Istoric şi zona Centrului Cultural ,,Drăgan Muntean” Deva. Următoarea etapă a acţiunii de igienizare a străzilor şi trotuarelor va continua cu zona Bulevardului Nicolae Bălcescu”, a declarat Florin Oancea, primarul municipiului Deva.
Este a cincea acţiune de acest gen din luna octombrie a acestui an, iar aceste măsuri sunt menite să reducă şi răspândirea noului coronavirus. (M. Gânju)