Politica si administratie

Noua Lege a sistemului unitar de pensii a fost adoptată de Camera Deputaţilor

Prin aceasta se urmăreşte creşterea nivelului de trai al pensionarilor şi asigurarea unor pensii adecvate şi echitabile pentru toţi beneficiarii sistemului public de pensii.

Proiectul de lege a pensiilor, adoptat, ieri, 19 decembrie, a fost elaborat în urma unei analize riguroase a cadrului actual de reglementare, fiind pentru prima dată rezultatul unui proces larg de consultare a organizaţiilor de pensionari. S-a pus accent pe identificarea celor mai bune soluţii care să determine corectarea disfuncţiilor şi inechităţilor dintre diferite categorii de beneficiari, în vederea restabilirii încrederii în sistemul public de pensii.
Prin această lege, sistemul de pensii din România se fundamentează pe principii de bază, bine definite, precum principiul contributivităţii, solidarităţii sociale, egalităţii şi imprescriptibilităţii.
Categoriile de pensii reglementate sunt: Pensia pentru limită de vârstă, Pensia anticipată (cu penalizare), Pensia de invaliditate, Pensia de urmaş.
Întrucât pensia anticipată avea un regim juridic aproape identic cu pensia pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare, s-a considerat necesar a se elimina această categorie de pensie anticipată şi redefinirea acesteia ca pensie pentru limită de vârstă, cu reducerea vârstei de pensionare fiind exclusă incompatibilitatea cumulului venitului din pensie cu salariul.
Pensia anticipată (cu penalizare) se va acorda în aceleaşi condiţii de stagiu de cotizare şi reducere cu cel mult 5 ani a vârstei standard de pensionare.
Pentru pensia de invaliditate, prin noua lege, se redefinesc gradele de invaliditate, pentru a se da posibilitatea desfăşurării unor activităţi profesionale şi a se permite cumulul pensiei de invaliditate cu venituri din aceste activităţi. Dreptul la pensie de invaliditate este recunoscut în exclusivitate numai persoanelor care au realizat cel puţin stagiul minim de cotizare în sistem.
Pensia de urmaş se cuvine copiilor şi soţului supravieţuitor, dacă susţinătorul decedat era pensionar sau îndeplinea condiţiile pentru obţinerea unei pensii.
Sunt reglementate şi condiţiile de reducere a vârstei standard de pensionare pentru: activitate desfăşurată în grupele I şi II de muncă, condiţii speciale/condiţii deosebite de muncă; persoanele cu handicap; femei care au realizat stagiul minim de cotizare de 15 ani şi care au născut cel puţin 3 copii şi i-au crescut până la vârsta de 16 ani; pensia anticipată.
Elementele de noutate introduse prin legea pensiilor din sistemul public sunt:

  • definirea noţiunii de pensionar;
  • extinderea sferei perioadelor necontributive asimilate stagiilor de cotizare prin valorificarea perioadei de master şi doctorat în plus faţă de studiile universitare la zi;
  • reglementarea unei noi formule de calcul a pensiei menită să elimine inechităţile dintre bărbaţi şi femei, respectiv, atât între genuri cât şi pentru fiecare tip de gen, precum şi dintre categorii de persoane care au desfăşurat activitatea în aceleaşi condiţii de muncă şi cu un nivel de salarizare relativ similar, determinate de anul pensionării şi stagiile complete de cotizare prevăzute de lege la data deschiderii de drepturi;
  • utilizarea la calculul punctajelor aferente perioadelor lucrate anterior datei de 1 aprilie 2001 a venitului brut realizat lunar, asupra căruia s-a datorat contribuţia de asigurări sociale.
  • reglementarea acordării unei majorări a punctajelor lunare, în cazul nedovedirii veniturilor brute realizate în perioada 01.02.1975 – 01.04.2001 etc.
  • instituirea unui cuantum minim al pensiei contributive în situaţia persoanelor care au realizat cel puţin stagiul minim de cotizare de 15 ani.
  • introducerea unei noi prestaţii şi anume ajutorul pentru soţul supravieţuitor ce reprezintă 25% din pensia soţului decedat. Acest ajutor poate fi cumulat cu propria pensie, fără a depăşi 80% din valoarea salariului minim brut pe ţară.
  • persoanele cu handicap grav vor beneficia de pensie mai devreme.
    Noua lege a pensiilor răspunde într-un mod mai adecvat provocărilor prezente şi de viitor, precum şi necesităţii de revenire a sistemului public de pensii la scopul său de bază, respectiv protecţia faţă de riscurile asigurate (bătrâneţe, invaliditate şi deces), pentru care se achită contribuţiile de asigurări sociale. Această lege elimină distorsiunile care au condus la confundarea, în anumite situaţii, a sistemului de pensii cu un sistem de asistenţă socială.
    Legea sistemului unitar de pensii este o lege dreaptă care corectează foarte multe inechităţi şi are rolul de a recunoaşte drepturile care decurg din contribuţiile la sistemul public de pensii. Prin Programul de Guvernare, Partidul Social Democrat are ca prioritate consolidarea României prin măsuri de susţinere pentru cetăţenii ei.
    Ilie Toma, deputat PSD Hunedoara

5 comentarii la „Noua Lege a sistemului unitar de pensii a fost adoptată de Camera Deputaţilor

  • Dacă e lege unitară pt toti pensionarii de ce nu apar și premiantii neamului adică cei cu pensii speciale?
    Oare pt ca sunteti golani și ne considerati un popor de idioti?

  • Mai tii minte Puiu,ce vremuri erau când lucram la mital si noi luam 10# numai tu luai 20 ca dădeai 10 la partid?
    Ca altfel cum sa te pună director la casa de pensii?
    Ce vremuri!!!

  • Din ce in ce mai „bine” . In loc sa ne explice principiile de baza din noua lege
    a Pensiilor pe un studiu de caz, un modul de calcul mai general, cateva noutati ne prezinta ca pricipala noutate „definitia pensionarului ” E clar ca habar nu are de noua Lege, nu a citit-o si nu a participat deloc la eleborarea ei. Stau si ma intreb ce e aia „tip de gen ” ? Noua Lege redefineste gradele de handicap care e atributul medicilor sau gradul pensiei ? Dragi ziaristi , SARBATORI FERICITE , LA MULTI ANI 1 dar daca vreti sa ii ajutati pe pensionari adresativa unor cunoscatori nu unor politicieni.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura