Hotărârea privind constituirea Comisiei Speciale comune a fost publicată în Monitorul Oficial din 19 iunie, obiectivul acesteia fiind de a elabora propunerea legislativă privind desfăşurarea procesului electoral în afara ţării. Pe 24 iunie s-a reunit grupul de lucru interinstituţional destinat elaborării şi modificării propunerilor legislative în materie electorală.
Reprezentanţi ai Guvernului şi ai Parlamentului s-au aşezat la aceeaşi masă pentru a veni cu un proiect de lege funcţional, un produs legislativ care să ofere românilor din diaspora posibilitatea exercitării dreptului la vot.
În acest sens, Ministerul pentru Românii de Pretutindeni susţine modificarea legislaţiei electorale pentru a veni cu soluţii cât mai eficiente în sprijinul românilor şi a pus la dispoziţia tuturor celor interesaţi o adresă de e-mail unde pot trimite amendamente şi propuneri.
Am considerat că experţii teoreticieni în materie electorală au nevoie de cei care cunosc cel mai bine problemele actuale şi sunt în măsură să le remedieze, implicându-se activ şi interactiv în elaborarea acestui proiect care are drept finalitate o Lege Electorală care să reprezinte drepturile şi interesele tuturor românilor de peste graniţă.
Temele de discuţie, din cadrul şedinţei Comisiei speciale din 25 iunie, au vizat extinderea votului prin corespondenţă, introducerea votului prelungit, creşterea numărului de secţii de votare, dar şi alte soluţii care să vină în sprijinul românilor din afara graniţelor care doresc să-şi exercite acest drept constituţional pe teritoriul altui stat.
Proiectul de lege a intrat în dezbaterea comisiei pe 25 iunie 2019, iar noua lege va fi finalizată în prima săptămână a lunii iulie. Este foarte important ca noul Cod Electoral să fie operaţional în cel mai scurt timp şi să avem un produs legislativ care să ofere tuturor românilor plecaţi din ţară şansa de a-şi exercita dreptul constituţional la vot.
Natalia – Elena Intotero, deputat PSD Hunedoara
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…