Suspectul de 42 de ani, din municipiul Deva, a acționat în municipiul Brad și-și alegea victimele din rândul persoanelor vârstnice și vulnerabile. Astfel, l-a abordat pe bărbatul de 93 de ani, din Brad, în zona unei parcări, să îi arate „cum i-a fost lovită maşina”.
Când a prins momentul, profitând de neatenția bătrânului, i-a furat din buzunar 2.400 de lei. „În urma investigațiilor, poliţiştii au identificat prezumtivul autor al infracţiunii de furt: acesta este un bărbat în vârstă de 42 de ani, din municipiul Deva.În data de 16.09.2021, la locuinţa bărbatului a fost efectuată o percheziție domiciliară în urma căreia au fost ridicate mai multe mijloace materiale de probă”, a informat IPJ Hunedoara. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Brad au cerut arestarea preventivă a suspectului, dar instanța a respins solicitarea. Judecătorul a decis că Dorel Michi trebuie pus de îndată în libertate și nu a dat curs solicitării procurorilor de emiterea unui mandat de arest la domiciliu. Dorel Michi a mai fost cercetat și într-un alt dosar în care judecătorii Tribunalului Hunedoara sunt în pronunțarea sentinței. Ar fi făcut două victime după ce le-a scos de pe cardurile bancare diferite sume de bani. (M.Gânju).
STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…
Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…