Cristina Ghenea
Doi dintre liderii hunedoreni ai reţelei de proxenetism ce acţiona în mai multe ţări din Europa au fost puşi în libertate ieri, de către magistraţii Curţii de Apel Alba Iulia.
Este vorba despre gruparea formată din peste 80 de persoane, trimise în judecată pentru trafic de carne vie, trafic de minori, proxenetism şi prostituţie. Inculpaţii aveau o reţea care acţiona în România, pe Drumul Naţional 7, între Cugir şi Arad, dar şi în Italia, Germania, Spania şi Franţa. După ce au fost condamnaţi de Tribunalul Hunedoara la pedepse cuprinse între 1 şi 10 ani de închisoare, proxeneţii au declarat apel împotriva hotărârii, iar dosarul a ajuns la Alba.
„La termenul intermediar de astăzi (n.r. ieri), instanţa a dispus menţinerea măsurii de arest preventiv pentru şase dintre inculpaţi şi înlocuirea măsurii de arest, cu obligaţia de a nu părăsi ţara, pentru alţi nouă dintre învinuiţi“, a declarat Cosmin Muntean, purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Alba Iulia. Printre cei puşi în libertate se numără şi Constantin Sorin şi Ioan Alberto Bacrău, ambii din Orăştie, consideraţi că, împreună cu alţi patru proxeneţi, ar fi fost liderii reţelei.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…