Actualitate

Noul prefect de Hunedoara: Așteptările oamenilor sunt foarte mari

Noul prefect al judeţului Hunedoara, Constantin Fulga, a declarat vineri, după ceremonia de învestire, că va depune toa­te eforturile pentru respectarea legii, dar şi pentru dezvoltarea economică a jude­ţu­lui, precizând că aşteptările oamenilor sunt mari, la fel ca şi provocările zilnice.
El a arătat că transpunerea în practică a programului de guvernare în teritoriu va fi principala prioritate a instituţiei pe care o conduce.

În siguranță
„Principiile ce vor sta la bază a întregii mele activităţi în calitate de prefect vor fi le­galitatea, transparenţa, obiectivitatea, res­pon­sabilitatea şi orientarea către cetăţeni. Instituţia Prefectului, ca reprezentant al Gu­vernului în teritoriu, va depune toate efor­tu­ri­le, alături de toate celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, pentru res­pec­tarea legii, prevenirea şi combaterea fe­no­menelor infracţionale, precum şi men­ţi­ne­rea unui climat de ordine publică, astfel încât cetăţenii (…) să se afle, în permanenţă, în siguranţă. Aşteptările oamenilor sunt foar­te mari, la fel ca şi provocările de fiecare zi”, a spus prefectul Constantin Fulga.
El şi-a manifestat convingerea că Insti­tu­ţia Prefectului, alături de Consiliul Judeţean Hunedoara şi de celelalte instituţii ale sta­tu­lui, vor face tot ceea ce le este în putinţă pentru ca oamenii să beneficieze de servicii publice de calitate, iar judeţul să se dezvolte din punct de vedere economic.
„Cu toate că, în perioada imediat urmă­toa­re, o mare parte din activitatea instituţiei se va concentra în vederea pregătirii şi or­ga­nizării, în cele mai bune condiţii, a ale­ge­rilor pentru Preşedintele României, ce vor a­vea loc în luna mai, nu vor fi omise nici ce­le­lalte îndatoriri ce ţin de activitatea curentă a unei prefecturi”, a conchis noul prefect al judeţului Hunedoara.
Prefectul Constantin Fulga a depus, vi­neri, jurământul de învestire în funcţie, ală­turi de noul subprefect Adrian Nicolae David.
Constantin Fulga a îndeplinit, din anul 2023, funcţia de subprefect al judeţului Hunedoara, iar Adrian David a fost, până la data învestirii ca subprefect, directorul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Hunedoara. (A.N.)

AddThis Website Tools
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonerii dau ca si­gură informația cum că într-o instituție e un șe­fuleț pus de băieții…

22 de ore ago

Educația financiară, premiată la Consiliul Județean Hunedoara

Ieri, 13 mai 2025, Consiliul Județean Hunedoara a fost gazda festivității de premiere a elevilor…

22 de ore ago

Bulina albă

Mircea Popa, fondatorul ACS Ronin Deva Pentru că a obținut de trei ori primul loc…

22 de ore ago

Bulina neagră

B. V., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru consum de…

22 de ore ago

Un mecanic auto, cu pistolul la brăcinar, a terorizat mesenii unui bar din Uricani

Tânărul este cunoscut de către localnici pentru că a mai făcut pușcărie, așa că oamenii…

22 de ore ago

Să ne mai și distrăm puțin Dosar-bombă în România: Donald Trump, dat în judecată; Traian Băsescu și Elena Udrea, citați într-un proces uriaș

Un nou caz cu accente spectacu­loa­se zguduie justiția din România. Luni, 12 mai 2025, pe…

22 de ore ago