Noul telescaun vine din Innsbruck
O delegaţie a municipalităţii Petroşani, formată din Marian Popescu city-manager şi Daniel Vişan, şef birou Cadastru, se va deplasa la Innsbruck, în Austria, pentru a vedea echipamentele care vor ajunge în Staţiunea Parâng, pentru noul telescaun care va fi construit în acest an.
Delegaţia va ajunge mâine în staţiunea montană austriacă, unde firma care livrează aceste echipamente are una din fabrici. Reprezentanţii municipalităţii vor trebui să vină cu mai multe propuneri, pe care apoi, în baza unei analize, consilierii şi edilii să o aleagă pentru noua instalaţie de transport a turiştilor. „Vor merge în fabrică, să vadă echipamentele care ajung în Parâng. Este vorba de scaunele care vor echipa telescaunul, pentru că sunt diferite modele. Vor vedea şi staţiunea şi ce model de instalaţie este folosit acolo, în Austria”, spun reprezentanţii municipalităţii. Primăria a dat „verde” pentru începerea lucrărilor în staţiunea din Parâng, prinse în proiectul de Amenajare a Domeniului Schiabil, finanţat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului. O primă tranşă de patru milioane de lei pentru finanţarea lucrărilor a intrat în conturile municipalităţii, iar banii se vor duce inclusiv pentru construcţia telescaunului TS 3, care va lega zona Rusu de zona Căsuţa din Poveşti. Tot în acest an, se va mai lucra la amenajarea pârtiei de schi A2, iar aceste două proiecte ar trebui finalizate până la deschiderea sezonului de schi 2011-2012.
PDL impreuna cu doamna ministra Elena Udrea si familia Tiberiu si Monica Iacob Ridzi contribuie decisiv la dezvoltarea Vaii Jiului.
cine a declarat asta? ba sunteti incredibili, citati oameni dar nu le dati numele
In aceste conditii ar fi bine ca granita judetului sa fie trasata dupa Hateg!!Sa isi faca familia Ridzi judet propriu,poate asa scapam de ei si de sustinatorii lor!