Categories: ActualitateFlash

„Noul Testament“ vs. „Vechiul Testament“ al ADI Aqua Prest. Simplă greşeală sau omitere intenţionată?

Oana Mihnea  

Ieri, şedinţa extraordinară a Consiliului Local Hunedoara a adus în discuţie noul statut al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Aqua Prest. Din păcate pentru asociaţie şi pentru interesele acesteia, zecile de hârtii în care era prezentat noul statut au fost luate la puricat de consilierii locali. O mică nepotrivire, la prima vedere, a sărit în ochii acestora, motiv pentru care au cerut lămuriri suplimentare.
În vechiul statut, exista un articol care preciza că reprezentantul consiliului local în adunarea generală a asociaţilor a Aqua Prest poate vota hotărârile AGA numai în baza unui mandat special acordat prin decizia legislativului local. Mai precis, orice modificare făcută la statut sau în ce priveşte tarifele la apă şi canal trebuie adusă mai întâi la cunoştinţa consiliilor locale membre ale ADI, care îi vor acorda reprezentantului lor în AGA asociaţiei amintite mandatul să voteze într-un sens sau altul, în funcţie de interesul comunităţilor respective.
Dar, înainte de a fi supus votului proiectul de hotărâre care presupunea acordarea unui mandat în AGA „Aqua Prest“ a unui reprezentant al CL Hunedoara, viceprimarul Dan Bobouţanu a semnalat că în noul statut a dispărut un aliniat de la articolul 21. Mai exact, aliniatul „h”, care arăta că reprezentantul consiliului local să aibă un mandat din partea legislativului pentru a vota în AGA schimbarea statutului, creşterea tarifelor etc. Iar asta ar însemna nimic altceva decât eliminarea consiliilor locale asociate de la luarea hotărârilor în AGA şi acordarea puterii de decizie doar conducerii Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitare. Mai mult, numărul membrilor necesari pentru aprobarea unei hotărâri în AGA scade de la trei pătrimi, la două treimi.
Prins pe picior greşit, directorul executiv al ADI Aqua Prest Hunedoara, Liviu Antal, a încercat să arunce pisica în curtea Guvernului. „Nu ştiu cum a dispărut aliniatul respectiv din statut, noi doar am copiat Hotărârea de Guvern respectivă, nu am introdus nimic de la noi, nici nu am eliminat, dorim doar să respectăm acea H.G“, a declarat Liviu Antal. Lucru care, fireşte, nu i-a mulţumit pe aleşii locali ai Hunedoarei. Ca urmare, aceştia au respins proiectul cu probleme.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Frumoasă foc, dar cam tută! Gurile rele din sudul județului nos­tru spun că un ales…

14 ore ago

„Să ne luăm țara înapoi!”, „Să vă fie frică, poporul se ridică!” au strigat protestarii la manifestarea de ieri

Peste 100.000 de români s-au adunat, ieri, în Piața Universității. Oamenii au scan­dat „Libertate” și…

14 ore ago

Bulina albă

Alexia Crina în vârstă de 15 ani, sportivă la Clubul Kempo Lupeni Pentru că a…

14 ore ago

Bulina neagră

Adrian T., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că riscă să ajungă iarăși în pușcărie pentru…

14 ore ago

Gospodărie distrusă, animale moarte

Un incendiu s-a pornit la o gospo­dărie din satul Bucium din comuna Sântămăria Orlea, mai…

14 ore ago

Nu face pușcărie, deși era să-și omoare fiul

Tribunalul Hunedoara l-a con­dam­nat pe tatăl agresor la o pedeapsă de 7 ani închisoare cu…

14 ore ago