Novak Djokovic, antrenat de un puşti din tribună
Un tânăr suporter care l-a încurajat şi l-a aclamat pe Novak Djokovic în cele patru ore şi 11 minute ale finalei ediţiei din acest an a turneului de la Roland Garros, a avut parte de o mare surpriză, tenismanul sârb oferindu-i racheta sa după victoria obţinută în faţa grecului Stefanos Tsitsipas.
Novak Djokovic a explicat de ce a vrut să facă acest gest: „Nu îl cunosc pe băiatul acesta, dar l-am auzit pe tot parcursul jocului. Mai ales când eram condus cu două seturi la zero. M-a încurajat şi chiar mi-a dat sfaturi tactice. M-a antrenat, la propriu. Mi
s-a părut un lucru extraordinar. Iar după meci am simţit că trebuie să-i dau racheta, pentru a-i arăta cât sunt de recunoscător pentru că m-a susţinut şi m-a încurajat”.
Novak Djokovic a cucerit al doilea său titlu la Roland Garros, după cel obţinut în 2016, ajungând la un total de 19 trofee de Mare Şlem, cu unul mai puţin decât marii săi rivali din circuitul profesionist, elveţianul Roger Federer şi spaniolul Rafael Nadal.
Sârbul este însă singurul jucător după 1968 care a reuşit să câştige de cel puţin două ori pe parcursul carierei cele patru mari turnee de Grand Slam: Australian Open, Roland Garros, Wimbledon şi US Open.