Nu am semnat să plece banii din minister

Sorina Popa

Procesul Monicăi Iacob Ridzi (foto) continuă, deputatul fiind acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice, pe vremea când deţinea funcţia de ministru al Tineretului şi Sportului. În urmă cu trei zile, Ridzi s-a aflat în faţa magistraţior instanţei supreme, ea declarând că nu a semnat ordonanţările pentru evenimentele din 2 mai, dar totuşi, banii au plecat din minister, precizând că în acest caz, în mod categoric, ea nu poate fi trasă la răspundere.

Sumele au plecat fără semnătura ministrului
Fostul ministru le-a declarat magistraţilor că a încercat, pe vremea când conducea Ministerului Tineretului şi Sportului, să creeze un sistem piramidal, precizând că în acest fel, a dorit ca mai multe persoane cu funcţii de conducere să preia o parte din atribuţiile sale, în contextul în care ea a efectuat numeroase deplasări în ţară şi în străinătate, în interes de promovare a ministerului. Monica Iacob Ridzi a admis faptul că în final, chestiunile importante legate de partea de buget şi finanţări erau supervizate şi semnate de ea, în calitate de ministru. Deputatul a adăugat că ordonanţările vizate de procurorii anticorupţie şi pentru care ea a fost deferită justiţiei nu au semnătura ei. Ea a arătat că, potrivit regulamentelor de organizare şi a legii în vigoare, fără semnătura ministrului pe aceste ordonanţări, banii nu puteau pleca propriu-zis din conturile ministerului în contul altor entităţi terţe contractante. Cu toate astea, Monica Iacob Ridzi a arătat că banii au plecat, deşi pe ordonanţări nu exista semnătura ei, astfel că, nu-şi poate explica modul în care diferenţa de bani dintre sumele de 304.000 lei şi 245.000 de lei a fost înaintată terţilor. Ridzi susţine şi că externalizarea unor departamente a făcut-o ca urmare a sfatului dat de consiliera sa, Ioana Elena Vîrsta. Un alt termen în acest proces a fost stabilit pe 28 iunie, pentru continuarea declaraţiilor făcute de Monica Iacob Ridzi. Pe 30 iunie, ea va împlini 35 de ani.

Ministerul cere 640.000 de euro
Fostul ministru al Tineretului şi Sportului, Monica Iacob-Ridzi şi alte 11 persoane au fost trimise în judecată în acest dosar, în 3 mai 2011.
Potrivit DNA, în perioada 17 martie – 22 mai 2009, Monica Iacob-Ridzi, în calitate de ordonator principal de credite, ar fi hotărât ca, sub pretextul realizării unor manifestări de amploare la nivel naţional, dedicate Zilei Naţionale a Tineretului şi externalizării serviciilor de organizare aferente, să atribuie ilegal unor firme private, contracte de prestări servicii, având acest obiect. De asemenea, procurorii o acuză pe Ridzi că, ulterior declanşării cercetărilor, în 13 iulie 2009, fostul ministru, cu ajutorul lui Marius Mihail Mărcuţă, ar fi intervenit să fie şterse din calculatoarele MTS, aparţinând unora dintre coinculpaţi, date informatice şi fişiere relevante cu privire la organizarea Zilei Tineretului, atât din agendele de poştă electronică, cât şi din memoria calculatoarelor, pentru a împiedica aflarea adevărului.
Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului s-a constituit parte civilă, cu suma de 2.736.933,28 lei (640.000 de euro), precizând că îşi rezervă dreptul de a o modifica, în funcţie de prejudiciul final, stabilit pe baza întregului material probator din dosar.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago