Nu au scãpat de controlul judiciar
Tribunalul Hunedoara a decis ieri menţinerea controlului judiciar pentru Daniel Dan, secretarul judeţului Hunedoara, Dorina Mihaela Ştefan, şeful Serviciului administraţie publică locală, relaţii publice al Consiliului Judeţean Hunedoara şi Monica Georgescu (foto), directorul general al Direcţiei Generale a Asistenţei Sociale şi pentru Protecţie a Copilului (DGASPC) Hunedoara. Cei trei sunt cercetaţi în dosarul de fraudare a examenului de promovare pe post al directorului general al DGASPC Hunedoara, instrumentat de procurorii DNA. „Instanţa a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar faţă de cei trei inculpaţi, măsură pe care a menţinut-o, respingând ca neîntemeiate cererile de revocare formulate de inculpaţi. Hotărârea nu este definitivă şi poate fi atacată în termen de 48 de ore de la comunicare”, a afirmat Ildiko Glăman, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Hunedoara. Aceasta a adăugat că instanţa le-a pus în vedere celor trei că în cazul în care vor încălca cu rea-credinţă obligaţiile controlului judiciar, măsura poate fi înlocuită cu una mai aspră. (N. Bumbac)