Nu au scăpat de măsurile preventive
Ieri, magistraţii Tribunalului Hunedoara au respins cererile de revocare a controlului judiciar, depuse de omul de afaceri Mircea Ilise (foto) şi sora sa Corina Mazilu, însă au admis cererile celor doi în legătură cu modificarea acestuia. Astfel, inculpaţii se vor prezenta la Poliţia Municipiului Hunedoara numai o dată la trei săptămâni, restul obligaţiilor rămânând neschimbate. Împotriva hotărârii instanţei se poate formula contestaţie în termen de 48 de ore. (L. Goangă)