Nu mai e nici Borbeanu, ci Roxana Chişotă
Ieri, într-o şedinţă extraordinară a Consiliului Local Deva, aleşii USL au reuşit, după şase încercări, să-şi voteze viceprimarii. Astfel, Marcel Morar şi Cosmin Costa au fost înlocuiţi în funcţii de Roxana Chişotă (foto) (PNL) şi Ovidiu Moş (PSD).
Deşi, iniţial, liberalii l-au propus pe Sandu Borbeanu pentru funcţia de viceprimar, care a şi fost votat pe acest post de consilierii uselişti într-o şedinţă anterioară, între timp, se pare că s-a schimbat modificarea. Pentru că Sandu Borbeanu s-a răzgândit, renunţând să mai fie viceprimar, liberalii au fost nevoiţi să o nominalizeze pe Roxana Chişotă pentru postul respectiv. În aceste condiţii, ieri, aleşii deveni au reluat votul, de data asta secret, privind schimbarea lui Morar şi a lui Costa şi i-au votat pe Roxana Chişotă şi pe Ovidiu Moş în locul lor. Urmează să vedem dacă şi de data asta, Prefectura va ataca, sau nu, hotărârile acestea şi dacă, în sfârşit, aleşii USL Deva vor avea viceprimarii pe care îi doresc.
SC Rectific Supape SRC- in perioada 01.12- 10.01.2012 super oferta!
Cine este Chisota Roxana ? O persona cu trecut dubios ,patroana agentiei Galaxy Models, a fost acuzata ca a trimis fete cu varsta intre 16-19 ani in night -cluburile din Izmir Turcia ,la clubul Saionara din Izmir ,aceste fete erau pe post de dame de consumatie,patroana avand experienta din Romania ,unde mai plasa fete ,ca de exemplu in night -cluburile Cotton din Sibiu si Hexagon din Deva care apartinea cunoscutilor capi ai lumi interlope Spuma si Bibanu,de asemenea a intrat in atentia ITM pentru ca in actiunile publicitare platea la negru ,cu asemenea persone vrea USL sa conduca Romania
O vorba romaneasca spune ca :”daca nu-i bun calul , o fi bun si magarul „!!!!
„La mai multi”!!!viceprimari pentru DEVA!!!
Citi vor mai fi oare pina la sfirsitul acestui mandat???-si se mai aude ca se va si prelungii ???
N-avea Deva circ pina acum, dar au avut grija alesii nostri si ne-au infiintat : CIRCUL DE STAT DEVA-cu sediul la Consiliul local !!!
Roxana Chisota ,a fost pusa din ordinul lui Molot, se stie ca intre cei doi exsita o strasa legatura ,astfel la Teatru de arta Deva,servicile de curatenie,dar mai ales Hostes ,sunt asigurate de firma consilierei liberale Chisota ,asa se dreneaza banii publici in buzunare private , Molot foloseste banii consiliului judetean in interesul personal, pentru ce trebuie platit din banii ,contribuabilor un serviciu de Hostes ,sau se ascud de fapt alte servicii pe care le pot presta manechinele ?
Ba da ce stiti voi ce face Chisota de parca ati urmari-o sunteti de la SRI si va pus Munteanu sa ii faceti jocurile murdare?