Nu mai ştiu nimic de el de aproape trei luni
Un hunedorean a dispărut în luna iulie a acestui an, iar familia îl caută cu disperare. Poliţiştii încearcă să afle unde este bărbatul şi ce s-a întâmplat cu el.
Bărbatul dispărut în vară se numeşte Pişta Rusalin (foto) şi are 52 de ani. Sora acestuia a anunţat autorităţile abia zilele trecute şi a cerut ajutor pentru a-l găsi. Aceasta le-a spus poliţiştilor din Simeria că nu mai ştie nimic despre fratele ei de aproape trei luni.
Bărbatul are înălţimea de 1,70 metri, o greutate de circa 55 kg, ochi căprui, ten măsliniu, barba şi mustaţa neîngrijite, păr lung şaten (netuns), faţa rotundă, pe obraz are tatuat un punct albastru, iar pe unul dintre braţe are tatuat următoarele prenume ,,IDA, TRAIAN, DOINA“. Poliţiştii fac apel la persoanele care pot da informaţii ce pot conduce la depistarea bărbatului, să apeleze Serviciul Unic 112, ori să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie. (M. Gânju)