Revoltaţi de faptul că un fost primar, condamnat penal şi judecat într-un alt dosar, tot penal, se încumetă să candideze din nou pentru Primăria Deva, mai mulţi deveni s-au hotărât să protesteze.
Condamnat penal, dar vrea să candideze
La sfârşitul săptămânii trecute, aproape 100 de persoane, îmbrăcate în tricouri inscripţionate cu mesajul: „Sunt un cetăţean onorabil. Nu susţin penalii!!!”, au ieşit în stradă, în speranţa că gestul lor va avea un ecou în rândul devenilor. Acţiunea a fost iniţiată pe o reţea de socializare, inima acestuia fiind Alin Nut (foto). Deveanul l-a cunoscut îndeaproape pe Mircia Muntean, pentru că despre el este vorba, fiind în trecut mâna dreaptă a acestuia în organizarea evenimentelor pentru tineri.
Membru al Asociaţiei Amigos, organizaţie axată pe evenimente dedicate tinerilor, Alin Nut a trecut printr-o experienţă extrem de dură, din cauza naivităţii şi a încrederii, spune el, pe care a avut-o în fostul primar al Devei. Acum, când Mircia Muntean doreşte să revină în fruntea administraţiei locale a municipiului, deveanul s-a decis să-şi spună povestea vieţii. Iar, prin puterea exemplului, crede că va reuşi să deschidă ochii şi altor oameni care cred în minciunile politicienilor, riscând să-şi ruineze propriul destin.
„Protestez pe Facebook de o săptămână. Am început o campanie prin care atrag atenţia asupra nesimţirii şi lipsei de respect faţă de alegători arătate de un candidat la Primăria Deva. Cum poate o persoană condamnată penal la patru ani de închisoare, fie ei cu suspendare, pentru afaceri cu terenurile primăriei, să-şi dorească să conducă din nou soarta devenilor? Poate devenii nu ştiu că Mircia Muntean este judecat într-un alt dosar penal «Alcoolul la volan» şi are şanse acum să i se revoce suspendarea şi să ajungă după gratii. Nu mai vrem penali în politică. Cred că după cazul «Colectiv», concluzia căruia a fost că corupţia ucide, ar trebui să nu mai permitem unor astfel de persoane să ne conducă”, a spus Alin Nut.
„A profitat de naivitatea mea”
Totuşi, care sunt motivele protestului iniţiat de Alin Nut? Din relatările deveanului, totul a început pe vremea când la nici 20 de ani împliniţi, se ocupa de evenimentele dedicate tinerilor, organizate de Primăria Deva, condusă pe atunci de Mircia Muntean. „Între 1997 şi 2010 am fost membru al Asociaţiei Amigos, prin care am organizat mai multe evenimente: balurile bobocilor la licee, deschideri de ştrand, patinoar, căsătoriile de probă (idee care îmi aparţine). Evenimente care, organizându-le, îi creşteau popularitatea lui Mircia Muntean. Am fost un apropiat de-al lui şi am crezut în acest om, în promisiunile lui de primar, dar el a profitat de naivitatea mea. Aici pot da un exemplu concret. A promis că strada Alunului din Deva va fi cartier de case cu utilităţi, cu tot ce trebuie. Mi-am cumpărat un teren, am construit o casă, dar nici până astăzi nu avem apă, canalizare sau gaz şi în această situaţie sunt cartiere întregi din Deva”, a spus deveanul.
Se cred deasupra legii
Dar nu acesta a fost momentul în care Alin Nut a aflat de ce sunt în stare unii politicieni care ne conduc. Ci o experienţă mult mai dură, atunci când a simţit gustul trădării, el fiind închis într-o celulă de penitenciar. „În 2009, împreună cu un asociat, am vrut să deschidem o afacere într-un spaţiu ultracentral din Deva. Am stabilit cu proprietarul să-l cumpărăm după un an de zile, timp în care l-am amenajat, cheltuind o sumă mare de bani şi i-am plătit chiria pe un an de zile. Înţelegerea cu proprietarul a fost ca la semnarea contractului de vânzare – cumpărare să ne scadă din preţul spaţiului banii daţi pe chirie şi cei cheltuiţi pentru amenajare. Urma să primim autorizaţia de funcţionare de la primărie. Am vorbit cu Mircia Muntean pe tema asta şi mi-a zis: daţi-i drumul că nu-i problemă, eu vă dau autorizaţie. Dar, ne-a amânat până când s-a întâmplat ce s-a întâmplat… În 2010 am fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare pentru că, în 1998, fiind preşedintele Asociaţiei Amigos, am semnat acceptul de donaţie a unor maşini. Motiv pentru care autorităţile statului au considerat că am adus un prejudiciu prin eludarea taxelor vamale. Judecata a durat 12 ani. Am executat pedeapsa, timp în care am ţinut legătura cu Mircia Muntean, care continua să ne promită că se va rezolva totul cu autorizaţia pentru spaţiu. Dar n-a fost aşa. Spaţiul respectiv a fost vândut unui apropiat al lui Mircia Muntean, în condiţiile negociate de către noi”, ne-a mărturisit deveanul.
Continuă protestul pe Facebook
„Banii nu i-am recuperat şi nu-i voi recupera niciodată. Dar, vreau să arăt prin aceste două exemple cât de lipsit de scrupule este acest om, care profită de naivi, calcă pe cadavre, iar cu o singură vorbă poate face alte victime. Eu am plătit pentru greşelile mele şi plătesc în continuare, sunt în perioada de reabilitare. Dar, îmi pun întrebarea: de ce pentru unii legea este mumă, iar pentru alţii ciumă? De ce acest om, condamnat penal pentru infracţiuni săvârşite în mandatul de primar, care a recidivat, se crede deasupra legii?”, se întreabă Alin Nut. Acesta a mai spus că va continua seria de proteste pe Facebook, unde adună din ce în ce mai mulţi susţinători. Primeşte zilnic mesaje din partea devenilor, iar acest lucru îi demonstrează că demersul său va avea rezultate.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…
View Comments
Alin, ai 100% dreptate în ce privește candidatura lui Mircia dar nu ne spune că ai fost naiv. Nu ai lucrat pentru el dezinteresat așa cum nici cu acest apel nu ești deloc dezinteresat.
Este bine ca ai curajul sa spui public adevarul .Daca a fost condamnat penal pentru o infractiune in perioada cat a fost primar ,atunci putem spune ca a furat banii de la stat prin salariul cat la primit in functia de primar si ar trebui restituiti inapoi ,pentru asta trebui sa te consideri parte civila in proces pentru ca tu sti adevarul .
Sfantul Dreptatii !
De faptul ca tu a-i facut puscarie nu zici nimic? Ca a-i fost prieten cu interlopul Dan Olteanu nu spui nimic? Ani la rind a-i dat tepe cu Dan Olteanu. Si tu esti un penal. Ride ciob de oala sparta.
Iar te bagi tu Rupa Vili? Mascariciule! Ai dreptate Alex, si eu il cunosc pe acest individ...
Lasă ba Alinus ca doar ai șpăguit destul și tu...știm cine ai fost.nu te da mare cinstit acum.
Despre ce ne spui tu Aline ? Alte afaceri murdare pe care el si acolitii lui le-ati facut ! Sa va spun eu ce are in creier Munteanu, mi-ar trebui 10 pagini de ziar ! Spre exemplu, stiati ca inainte de modernizarea strandului( cand nu avea recirculare pentru purificare apa,nici dotari si amenajari, doar praf si nisip), el vedea revigorarea obiectivului prin turnarea unui strat de beton de 1 metru grosime in bazinul mare ? Cica de aia nu veneau oamenii la strand , ca bazinul ar fi prea adanc !! Ba l-a mai lasat si pe Balsa sa deschida bodega ornata cu bolovani vopsiti cu var albastru in strand !
Cum ziceam si la ceilalti, in luna lui mai in loc de miros de flori, din nou se simte duhoare de laturi electorale si ura viscerala fara consistenta si fara motiv.
Iubiti-va, nu fiti ipocriti, oricum de tine alegatorule nu depin de nimic.
Care 100 de sustinatori? Despre ce vorbiti aici??? Am fost acolo...erau 20,maxim 30 de tinerei, care nici macar nu intelegeau de ce sunt acolo.
Haideti sa fim mai buni in Saptamana Mare, nu sa facem campanie electorala altora care pierd teren. Se stie foarte clar de partea cui este dl Alin Nut si de cine este sustinut.
Nu are rost sa se dea acum lovit, tot ce a facut a facut in cunostinta de cauza la acel moment,cand a facut atatea faradelegi.
Nu tin cu niciunul dintre ei, poate toti sunt la fel, dar macar sa fie barbati adevarati si sa lupte pt orasul nostru in mod civilizat, nu prin aceste manifestari care nu ajuta la nimic.
Respect d-le Oancea, d-le Stoica si d-le Mircia pt modul in care intelegeti sa va faceti campania!!! nu ca altii care vor sa atraga oamenii nu pt ceea ce au facut ei bun, ci pt ceea ce au facut altii rau. Niciodata nu va castiga unul care isi scoate contracandidatul intr-o lumina proasta. NICIODATA!
Cinste ție Aline ca le spui lucrurilor pe nume,ai dreptate în tot cea ce ai susținut în articolul de mai sus,dar eu am o întrebare (omul ăsta l-a găsit pe Jenicà? ce îl tot striga în seara accidentului:))))))))
Miroase a razbunare personala articolul.....vulpea care nu ajunge la struguri....