În urma articolului publicat de cotidianul nostru, mai multe instituţii s-au mobilizat, pentru a salva puiul de barză. Dar, surpriză! Cei care au mers să-l salveze au mai descoperit încă o barză aflată în aceeaşi situaţie. Iar depistarea celor două berze s-a efectuat cu oarece peripeţii. Dar să redăm comunicatul trimis redacţiei de Agenţia de Protecţia Mediului Deva:
”Ca urmare a sesizărilor primite, au fost identificate două exemplare de barză albă care nu prezintă indicii că ar fi rănite sau bolnave. Datorită toamnei deosebit de lungi şi călduroase, aceste exemplare au un comportament atipic, în sensul că nu au migrat spre zone mai călduroase. Barza albă sau ciconia ciconia, este o specie strict protejată, iar capturarea sau uciderea acestor păsări este pedepsită de lege. APM Hunedoara, în calitate de punct judeţean de contact pentru stabilirea sistemului de monitorizare a capturilor şi uciderilor accidentale ale speciilor de păsări strict protejate, mulţumeşte cetăţenilor, presei locale, Asociaţiei «Prietenii Berzelor» din Sibiu, Primăriei Certej şi nu în ultimul rând, instituţiilor colaboratoare, Comisariatul Hunedoara al Gărzii Naţionale de Mediu, Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Hunedoara şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara, pentru implicarea în identificarea locaţiei şi stabilirea stării de sănătate a celor două berze albe. Monitorizarea celor două exemplare va continua şi dacă odată cu scăderea temperaturii exterioare starea celor două păsări se va înrăutăţi, acestea vor fi capturate în condiţiile legii şi plasate în siguranţă la Centrul de Reabilitare din localitatea Cristian, judeţul Sibiu”, se arată în comunicatul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Deva. (A.Năstase)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…