Nu renunță la proiectul căii ferate Deva-Brad
Adriana Năstase
Prefectul Călin Marian (foto) a transmis nota de fundamentare și proiectul de hotărâre de guvern privind trecerea unor imobile – terenuri din domeniul public al statului, aflate în administrarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și în concesiunea Companiei Naționale de Căi Ferate, în domeniul public al municipiului Brad și al comunelor Băița, Luncoiu de Jos, Șoimuș și Vălișoara.
Împreună, să susțină hotărârea
„În Nota de fundamentare, semnată și de președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, trimisă viceprim-ministrului Sorin Mihai Grindeanu, se arată că trecerea imobilelor – terenuri din domeniul public al statului în domeniul public al celor cinci localități are drept scop punerea în valoare a fostei linii ferate Brad – Păuliș Lunca și introducerea acesteia în circuitul turistic. Având în vedere că Instituția Prefectului a făcut demersurile legale în această situație, prefectul Călin Marian invită pe deputatul Natalia Intotero și pe ceilalți parlamentari hunedoreni să susțină adoptarea Hotărârii de Guvern care modifică regimul juridic al terenurilor care fac obiectul trecerii în domeniul public de interes local al Unităților Administrativ Teritoriale Brad, Băița, Luncoiu de Jos, Șoimuș și Vălișoara”, se arată într-un comunicat al Prefecturii Hunedoara.
Reamintim că, recent, Curtea Constituțională a României a admis cu majoritate de voturi obiecția de neconstituționalitate a președintelui României privind proiectul de lege pentru transmiterea terenurilor aferente liniei feroviare abandonate Brad-Deva în administrarea autorităților locale.
Oameni complect nebuni, nici pe vremuri nu a putut functiona in conditii normale,terasamentul surpindu se tot timpul in zona Ormindea, era o societate ,,TuneleBrasov” care lucra tot timpul la consolidare, lipsa de ocupatie