Şi totuşi, contrar bogăţiei de sub pământ, localnicii din zona Certej rămân săraci. Bogăţia şi-o poartă doar în suflete. Dar în România de astăzi, aceste suflete nu valorează prea mult… prin urmare, sunt lăsate să se chinuie în lupta pentru supravieţuire. Conducerea de la Bucureşti rămâne rece la nevoile lor. Atât de rece, încât localnicii vor trăi şi de acum încolo, fără pâine pentru copii, fără cozonac de sărbători, însă cu grija zilei de mâine. Interesele sunt cu mult mai mari decât poate să înţeleagă un om de rând. El reprezintă doar voturi pentru politicieni şi săracul om crede că acest guvern USL este colacul lui de salvare. Care colac, dacă taman el ne îngroapă de vii? Şi uite aşa s-a dus pe apa sâmbetei şi redeschiderea minei de la Certej, ceea ce ar fi putut reprezenta o mană cerească. Pentru că exploatarea minereului aurifer s-ar fi făcut în carieră deschisă, la suprafaţă, pe o perioadă de 16 ani, urmând ca la final să fie executate şi lucrări de închidere care vor dura alţi patru ani. S-a estimat că vor fi create circa 800 de locuri de muncă în faza de pregătire, urmând ca apoi numărul acestora să se stabilizeze la circa 500-550. Le-ar fi prins rău oare oamenilor? Dar ei nu au identitate decât în 9 decembrie, când sunt chemaţi la vot… DE ACEEA, AM ALES PARTIDUL POPORULUI, PENTRU CĂ ESTE DIN POPOR ŞI PENTRU POPOR. NOI ŞTIM CEL MAI BINE CE NE DOARE ŞI CUM PUTEM SĂ NE VINDECĂM RĂNILE: DOAR FĂCÂND LEGI PENTRU POPOR ŞI SPRIJININDU-L. Colegii noştri de pe Colegiul Brad au şi făcut primul demers, strângând semnături pentru redeschiderea mineritului în Zona Brad şi acelaşi lucru vreau ca împreună cu echipa de campanie să-l fac şi în zona Certej. S-au strâns deja peste 4.500 de semnături cu care parlamentarii Partidului Poporului vor merge în Parlament. Sunt sigur că vom fi în asentimentul localnicilor, pe umărul cărora se află greul zilelor noastre şi care ne vor sprijini pentru viitorul copiilor lor şi ai noştri, care umblă acum pribegi prin Europa, iar în România, gospodăriile rămân in paragină.
Un alt caz îl reprezintă staţiunea Geoagiu-Băi. Parte componentă a oraşului Geoagiu, aceasta a fost transformată în staţiune turistică de interes naţional prin HG 1122/10.10.2002. Alături de Băile Felix, Buziaş şi Herculane, se bucură de privilegiul inalienabil de a fi una dintre cele mai vechi exploatări balneare de pe teritoriul ţării, datând din perioada colonizării romane. Dar cam atât. Se bucură singură în tăcere, pentru că este departe de standardele turistice pretabile la servicii de calitate. Am avut şansa să locuiesc şi să muncesc peste graniţele ţării. În ultimul an de facultate am plecat, cu bursă de studii, în Anglia. Acolo am învăţat că orice ţine de trecut sau de bogăţie naturală reprezintă o valoare. La noi, nimic nu e pus în valoare, deşi avem poate, mult mai mult decât au alţii. Ei se închină şi la o piatră, dacă are un trecut. Noi suntem prea preocupaţi să dăm cu pietre.
Am trăit printre străini, am participat la dezvoltarea sistemului lor economic atât cât am putut. Am avut o companie deschisă în Anglia, cu peste 80 de angajaţi, majoritatea români. Însă, vreau să fac ceva constructiv şi pentru ţara mea. În Geoagiu, există potenţial ce trebuie valorificat. Staţiunea merită mai multă promovare, iar un tur-operator internaţional este soluţia salvatoare. Vreau să mă implic, pentru că am cunoştinţe în domeniu şi totodată, cunosc bine şi liantul către atenţia străinilor. Dincolo de resursele oferite, e nevoie de infrastructură. E nevoie de drumuri practicabile, locuri amenajate, dar mai presus de toate, de multă voinţă. În rest, romanii au fost darnici cu noi. Ne-au lăsat izvoare de ape termale renumite pentru proprietăţile lor medicale, un bioclimat aparte şi vestigii. Aşa că haideţi să nu-i mai admirăm pe europeni, ci să facem şi noi ceea ce au făcut ei pentru turismul lor. Ar fi invidioşi să cunoască ce ne-a dat Dumnezeu. Pentru asta, trebuie să ştie unde ne aflăm pe hartă şi să audă de la alţii cât de frumos e aici.
Cristian Marius Vladu, candidatul PP-DD pentru Senat în Colegiul nr. 2
Brad-Orăştie-Simeria
Ionel Andronie, candidatul PP-DD pentru Camera Deputaţilor în
Colegiul nr. 2 Orăştie – Simeria – Geoagiu
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…
View Comments
Statiunea Geoagiu Bai a avut perte de investitii substantiale :toata infrastuctura a fost refacuta apa canal iluminat asfalt,parcul a fost modernizat si anul trecut a fost cel mai bun an din ultimii 22 de ani.Inca o data domnii arata ca nu cunosc realitare si trec pe specialitatea casei :Aruncatul ci noroi ! :((
Pusine ! :)
PS Sunt nascut in Geoagiu Bai ,merg saptamanal acolo unde am mama si fratele si nu fac politica de nici o culoare .
Pentru cunoscatori sunt Niculita a lui Jibeteanu si nu un anonim.
Deci aurul la bursa ar costa 40 de milioane E,
iar redeschiderea minei ar costa 200 de milioane E,asa scrie in articol,cine dracu baga atitia bani ca sa scoata de 5 ori mai putin,probabil dl Vladu dupa dupa modelul CFR
Florin are dreptate !
Ori au gresit autorii, ori noi suntem timpiti ca-i bagam in seama!!??
:)
Vladu shtie ce shtie. Am vazut un documentar pe discovery despre certej. Stam pe o mina de aur intradevar pt ca se spunea ca valoreaza de trei ori mai mult decit toata visteria romaniei
Aia nui statiune ce statiune visati? mie mi-a iesit canalizarea pe strada cand o plouat torential. ca si mie la vecini le intra in curti. sa vina dracu maris sa ne desfunde canalizarile
Cireasa de pe tort e .. pe final cand se afirma ca : "romanii au fost darnici si ne-au lasat izvoarele de la Geoagiu..."
Opriti macelul! Gata cu Cianura, gata cu Certejul si eventuarea poluare a oameniilor cu aceasta otrava Cianura!gata cu canadienii de la eldo -rado(el condor pasa), e timpul sa ii scoatem afara pe canaedieni si sa ne gospodarim singuri.Agroturism si aurul sa ramana in subsolul tarii noastre pana cand Romania le va exploata singura , cu mijloacele proprii, cu apap , sau alta tehnologie(nIcidecum Cianura) , si sa-i revin 100% Romaniei!DAca nu, ateptam, oricum facem agroturism, oamenii se inbogatesc asa, si la Geoagiu-Bai , am vazut anul acesta o inmbunatatire in turism , infrastructura.rebuie continuat in acelasi ritm si va ajunge locul 1-3 in Romania ca statiune. Rusine celor 2 comunisti , tovarasi care sunt tradatori si vanzatori de neam :Cristian Marius Vladu si
Ionel Andronie(cica sa de-a aurul strainiilor!). e strigator la cer!100% Romaniei si la straini, canadieni, jidani, evreii din USA sau Israel, zero si un sut in fund sa dam UE si FMI-lui!Sa luptam pana la capat cu aceste putregaiuri din Romania, enumerate mai sus.
S-au adunat in PPDD toti "politicienii" pe care nu ii mai vroia nimeni pentru ca sunt niste oameni cu valoare ZERO. Vladu saracul nici nu stie pe ce lume se afla..