Nu suntem stăpâni pe soarta noastră…!? (V)

Voi continua prezentarea raportului despre România, scris de dr. George Friedman, directorul executiv al companiei de expertiză internaţională STRATFOR. Cei interesaţi pot accesa site-ul http://en.wikipedia.org/wiki/George_Friedman, unde vor găsi toate datele necesare.
La fel, în cazul Uniunii Europene, pare să fie o tensiune structurală profundă în sistem. Principala putere europeană este Germania. Este de asemenea şi al doilea mare exportator mondial. Economia sa este construită în jurul exporturilor. Pentru o ţară ca România, dezvoltarea economică echivalează cu punerea în valoare a avantajelor sale salariale. Salariile mici permit dezvoltarea ţărilor prin creşterea economiei prin exporturi. Dar Europa este deja dominată de o superputere a exporturilor. Spre deosebire de lumea postbelică, în care Statele Unite au absorbit importurile din Germania şi Japonia, fără a avea nevoie să intre în competiţie cu ele, Germania a rămas o ţară exportatoare inclusiv pentru România, lăsând în schimb puţin loc pentru dezvoltarea economică a acesteia din urmă.
În acest stadiu de dezvoltare, România ar fi trebuit să aibă un surplus la export, în special faţă de Germania, dar nu-l are. În 2007, a exportat bunuri în valoare de 40 de miliarde de dolari, dar a importat de 70 de miliarde. În 2009, a exportat tot de 40 de miliarde, dar a importat de 54 de miliarde, deci tot o balanţă negativă. 40 la sută din exporturi sunt destinate Germaniei, Franţei şi Italiei, partenerii majori din UE. Dar Germania este marea problemă, din cauză că o bună parte din exporturile României către Germania sunt produse de firme germane care operează în România.
În perioada de relativă prosperitate europeană, care a durat între 1991 – 2008, realitatea structurală a UE a fost ascunsă sub valul de creştere. În 2008, valul a trecut, revelând realităţile structurale. Nu este clar când valul de prosperitate va reveni, dar, în tot acest timp, economia germană creşte din nou, în timp ce a României nu. Pentru că funcţionează într-un sistem în care motorul principal sunt exporturile, iar exportatorii fac regulile, este greu de prevăzut cum va reuşi România să obţină avantaje de pe urma principalului său atu, forţă de muncă înalt calificată, pregătită să lucreze pentru salarii mici.
În plus, vom ţine cont şi că România este o ţară în curs de dezvoltare. Regulile Uniunii Europene sunt concepute mai ales pentru ţările foarte dezvoltate. Legile referitoare la muncă stipulează că UE nu angajează muncitori, ci adoptă. Asta înseamnă că antreprenoriatul este dificil. Să fii antreprenor, cunosc bine situaţia, înseamnă să faci greşeli, dar să fii capabil să le depăşeşti repede. Având în vedere garanţiile pe care fiecare lucrător le are în Europa, un antreprenor nu poate depăşi repede greşelile. În România, agilitatea cerută pentru depăşirea riscurilor nu poate fi atinsă în cadrul regulilor trasate pentru o economie matură. România este o ţară de mici întreprinzători, dar copleşită de regulile venite de la Bruxelles. Este o piaţă gri, care creează pericole juridice şi corupţie în sectorul de care ţara are cel mai mult nevoie. Imaginaţi-vă că Germania ar avea regulile de azi în 1955! Ar fi putut deveni ceea ce este în 2010? Ar putea veni vremea unor astfel de reguli, dar este prea devreme pentru România!