Nu vor să fie parte civilă
Cristina Ghenea
Consilierii locali ai Primăriei Hunedoara au refuzat ieri, pentru a doua oară, să se constituie ca parte civilă în noul dosar al viceprimarului Robert Nicolae Dan, în care acesta este acuzat de efectuarea unor achiziţii publice ilegale. Astfel, consilierii riscă să fie puşi la plată în situaţia în care edilul va fi găsit vinovat.
Cu 12 voturi „pentru“ şi patru abţineri, titlul hotărârii a picat din start, întrucât era nevoie de două treimi din voturile consilierilor pentru a merge mai departe şi pentru ca hotărârea pe articole să poată fi supusă la vot. Astfel că, proiectul nu a avut nici ieri şanse de aprobare. Acesta a fost introdus din nou pe ordinea de zi, întrucât în cazul în care viceprimarul va fi găsit vinovat, iar CL Hunedoara nu s-a constituit parte civilă în dosar la cererea DNA-ului, atunci, membrii legislativului local vor fi nevoiţi să scoată bani din buzunare, pentru a contribui la achitarea prejudiciului constatat de anchetatori. Precizăm că este vorba despre cel de-al treilea dosar în care Robert Nicolae Dan a fost trimis în judecată de către procurorii anticorupţie.