Categories: Comunitate

Nu vor să le transforme în azile de bătrâni

Carmen Cosman

Chiar dacă spitalele din oraşele Petrila şi Călan stau acum cu lacăte pe uşi, împreună cu aparatura medicală folosită pe vremea în care erau încă funcţionale, nici una dintre cele două administraţii locale nu şi-a manifestat dorinţa de a le transforma în cămine pentru bătrâni.


Edilii din Petrila şi Călan, localităţi unde spitalele s-au închis de la data de 1 aprilie, nu doresc nici acum să le transforme în azile de bătrâni, aşa cum a  propus Ministerul Sănătăţii. „Nici unul din cei doi primari nu a depus cerere de transformare a spitalelor în azil de bătrâni. Iniţial, termenul a  fost de trei luni, dar ulterior, acesta s-a prelungit”, a declarat doctoriţa Dumitra Ştefan, directorul DSP Hunedoara.
La Petrila, aleşii locali au votat înfiinţarea unui centru de permanenţă pentru medicii de familie, dar şi a unui centru multifuncţional. La Călan, în schimb, se doreşte doar crearea unui centru multifuncţional,  afiliat  Spitalului Judeţean Deva.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

ANUNŢ

5 zile ago

COMUNICAT al Asociației Județene a Răniților Revoluției și Urmașilor Eroilor Martiri Hunedoara-Deva

STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…

6 zile ago

Comunicat de presă

o săptămână ago

Bandă de hoți din Ilia, furturi pe bandă rulantă

Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…

o săptămână ago

Felicitare Sărbători

o săptămână ago