Dintre persoanele confirmate pozitiv, 18.814 au fost declarate vindecate şi externate şi 1.612 persoane diagnosticate cu infecţie cu Covid-19 au decedat. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 291 de noi cazuri de infectare cu SARS CoV-2 în România, în judeţul Hunedoara fiind semnalat un singur nou caz.
În intervalul 27.06.2020 (10:00) – 28.06.2020 (10:00) au fost înregistrate 23 decese (14 bărbaţi şi nouă femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus. Dintre acestea, trei decese au fost întregistrate la categoria de vârstă 40-49, unul la categoria de vârstă 50-59 ani, nouă decese la categoria de vârstă 60-69 ani, patru la categoria de vârstă 70-79 ani şi şase decese la persoane de peste 80 de ani. Toate decesele sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi.
La ATI, în acest moment, sunt internaţi 217 de pacienţi. Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 942 de persoane. Alte 66.953 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 694.909 teste. (M. Crivăţ)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…