Reprezentanţii E.ON Gaz trag un semnal de alarmă asupra intervenţiilor neautorizate la contoarele de gaze naturale, intervenţii prin care unii abonaţi îşi facilitează consumul fraudulos. Cu alte cuvinte, aceştia fură gaz. Doar în primele opt luni ale acestui an, reprezentanţii E.ON au depistat 24 de astfel de cazuri la noi în judeţ.
Condamnat la cinci ani de închisoare
„Echipele specializate ale E.ON Gaz Distribuţie au identificat la nivel naţional 1.533 de cazuri de intervenţii neautorizate la contoarele de gaze naturale, în vederea facilitării consumului fraudulos. Dintre acestea, 24 au fost identificate în judeţul Hunedoara. Compania atrage atenţia încă o dată asupra riscurilor la care se expun persoanele care efectuează sau care permit intervenţii neautorizate la aparatele de măsurare a consumului de gaz şi la instalaţiile de gaze naturale. Astfel de fapte reprezintă infracţiuni ca distrugere sau furt calificat şi se pedepsesc conform legii”, a declarat Florentina Maghiar, de la Departamentul de Comunicare al E.ON România.
Aceasta a dat şi un exemplu. Recent, o persoană a fost condamnată de către magistraţi, la cinci ani de închisoare cu executare şi la plata unor daune materiale de peste 56.000 lei, pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la furt calificat de gaze naturale în formă continuată şi pentru deteriorarea echipamentelor de măsurare a consumului de gaze naturale. Echipele E.ON Gaz vor continua să efectueze periodic verificări în teren, în scopul depistării unor astfel de furturi.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…