Actualitate

O clădire a Secţiei de Pneumologie intră în reparaţii

Corpul II al Secţiei de Pneumologie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Deva va intra în reparaţii. Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara, în administrarea căruia se află unitatea medicală, a aprobat alocarea sumei de 136.420 de lei pentru a acoperi costurile lucrărilor.
Preşedintele CJ Hunedoara, Mircea Bobora, a afirmat că la Secţia de Pneumologie nu s-au făcut lucrări de reparaţii în ultimii 15 ani, efectuarea acestora fiind extrem de necesară. Totodată, a mai spus că nu îşi doreşte să intre în detalii, dar nu îşi poate explica de ce patru saloane ale secţiei nu aveau apă caldă. Asta în condiţiile în care cu 14 ani în urmă s-a făcut recepţia unor lucrări în acest sens, în realitate nefiind găsită nici o conductă în acele încăperi.
Reparaţiile în regim de urgenţă la Secţia de Pneumologie vin pe fondul unor reclamaţii din partea unui pacient, care a criticat condiţiile insalubre din unitatea medicală. (N.Bumbac)

One thought on “O clădire a Secţiei de Pneumologie intră în reparaţii

  • Si ghici cine era acum 14 ani, „CONDUCATORUL SUPREM”, panglicarul(adica bun la taiat panglici!) care receptioneaza lucrari si face si drege……?!!!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura