Categories: Eveniment

O copilă cu probleme de autism s-a rătăcit în Munţii Retezat

Natalia Bumbac

O fată de 14 ani, de la centrul de plasament din Lupeni, s-a rătăcit în timp ce era într-o excursie în munţii Retezat. Copila suferea de autism, iar dispariţia a fost anunţată ieri, în jurul orei 11.00. Un grup de jandarmi şi salvamontişti au plecat în căutarea minorei, dar până la închiderea ediţiei copila n-a fost găsită.
Din afirmaţiile purtătorului de cuvânt al IJJ Hunedoara, Lucian Stoichiţoiu, fata se afla în excursie împreună cu alţi şase copii, în zona barajului Gura Apei. Din datele oferite de reprezantantul Jandarmeriei, fata s-a rătăcit de miercuri, dar dispariţia ei a fost anunţată abia, ieri, joi. Grupul de copii era însoţit de către o persoană în vârstă, cel mai probabil de un cadru didactic de la centrul de plasament de care aparţine minora. „Echipele plecate pe munte în căutare se concentrează pe găsirea în viaţă a copilei. Cred că este vorba de o lipsă de profesionalism din partea însoţitorului grupului de copii. După ce se va găsi fata, sperăm că în viaţă, se va declanşa o anchetă de către organele abilitate”, a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN, Dan Terteci, directorul Cancelariei Prefectului de Hunedoara.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

3 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

3 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

3 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

3 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

3 zile ago