O delegaţie din care fac parte Sorin-Adrian Vasilescu, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, Iosif-Daniel Iancu, cercetător ştiinţific în cadrul Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva şi Dan-Eugen Crişan, şef Serviciu relaţii externe, asocieri şi comunicare interinstituţională al Consiliului Judeţean, va efectua o vizită de lucru în Franţa, la Glux-en-Glenne, în perioada 7-9 iulie 2019.
Vizita are loc în urma invitaţiei conducerii Bibracte E.P.C.C. – Instituţie Publică de Cooperare Culturală, cu sediul în Glux-en-Glenne, care asigură administrarea patrimoniului din situl arheologic Bibracte Mont-Beuvray. Tema acestei întâlniri o constituie identificarea modalităţilor pentru punerea în valoare a sitului Sarmizegetusa Regia – Grădiştea de Munte, monument istoric aparţinând ansamblului Cetăţilor Dacice din Munţii Orăştiei, sit recunoscut UNESCO din anul 1999, prin Programul Patrimoniu Mondial Cultural.
Planificarea acestei acţiuni are loc în contextul derulării ”Protocolului de colaborare privind administrarea şi valorificarea siturilor arheologice Bibracte (Franţa) şi Sarmizegetusa Regia (România)”, încheiat şi semnat de către părţile franceză şi română, în luna noiembrie a anului trecut.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…