Trei eleve din Valea Jiului, două din Petrila şi una din Petroşani au reuşit să obţină nota 10 la Evaluarea Naţională. În întreg judeţul Hunedoara, alţi 15 elevi au reuşit să obţină nota 10 pe linie.
O cititoare fidelă a cotidianului nostru, Maria Muntean, spune că, în cazul adolescentei din Petroşani, pe care o cunoaşte, rezultatul este o încununare a unei munci de ani de zile. „Vreau să vă spun că în Valea Jiului, în municipiul Petroşani, este o fată care a reuşit să obţină nota 10 la ambele materii şi cred că astfel de copii ar trebui mediatizaţi. Anamaria Iulia Barta a învăţat foarte bine, are o medie generală de 9.96, iar pe parcursul anilor, a avut 9,93. Nu este o fetiţă care să fie ţinută pe palmă, cum s-ar zice, tatăl este pensionar iar mama lucrează la un magazin. Este o familie chiar obişnuită, eu îi cunosc şi cred că astfel de copii sunt nişte exemple despre care ar trebui să se vorbească”, a declarat Maria Muntean. (M. Gânju)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…