O falsã reclamaţie UNPR l-a purtat pe Moloţ prin 5 dosare

  Volodia Macovei

După ce, la Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), a ajuns o reclamaţie a filialei Hunedoara a UNPR, prin care formaţiunea cerea anularea mandatului preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, Mircea Moloţ, spunându-se că a fost obţinut încălcându-se legea, liderii hunedoreni ai formaţiunii au ieşit la rampă, susţinând că totul e un fals.

UNPR pus la colţ
Scandalul a ieşit la iveală după ce Mircea Moloţ a obţinut decizii de neîncepere a urmăririi penale în cinci dosare ce au fost deschise în urma reclamaţiei şi a anunţat că va da în judecată UNPR-ul hunedorean. Supărat, şeful CJ Hunedoara a declarat: „Până acum, m-au reclamat tot felul de indivizi, dar niciodată un partid”. De asemenea, furios, şeful judeţului spune că refuză să mai discute cu UNPR, până se limpezesc apele: „Vreau să ştiu cine este cel care a semnat reclamaţia. Până când nu văd care este situaţia, reprezentanţii UNPR nu vor sta cu mine la masă pentru a discuta problemele judeţului”.

Un fals grosolan
Însă, conducerea UNPR-ului hunedorean a transmis că această reclamaţie nu le aparţine şi că este un fals grosolan. Argumentele aduse de uneperişti sunt: semnătura pe document este falsă şi nu corespunde cu cea a şefului UNPR Hunedoara, Mihail Rudeanu (foto), documentul nu conţine antet oficial, nu are număr de înregistrare şi nu este datat, nefiind înscris în registrul documentelor UNPR, iar ştampila este „un fals grosolan, dimensiunea nefind cea a ştampilei oficiale a organizaţiei judeţene UNPR”.
Uneperiştii hunedoreni susţin că au declanşat deja anchete interne, pentru a vedea dacă este vinovat cineva din interiorul organizaţiei judeţene Hunedoara a UNPR.
„Ne dezicem de un asemenea document. Noi nu am discutat niciodată despre un asemenea act şi nu face parte din modul nostru de lucru. Vom începe o anchetă internă, iar cei vinovaţi îşi vor pierde calitatea de membru de partid. Vom afla, chiar şi cu ajutorul poliţiei, cine şi-a pus semnătura pe acel document”, a declarat Adrian David, vicepreşedinte al UNPR Hunedoara.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago