O femeie din Lunca Cernii și-a lăsat fosta soacră fără pensie
Bătrâna în vârstă de 70 de ani avea încredere în fosta noră, așa că o ruga să-i facă aprovizionarea cu medicamente și alte lucruri din Hunedoara.
I-a lăsat cardul de pensie în care avea niște bani economisiți, dar a constatat după o vreme că a făcut o mare greșeală. Fosta noră i-a golit contul, iar anchetatorii au descoperit că a făcut retrageri de opt ori, suma furată fiind de aproape 13.000 de lei. „La scurt timp după efectuarea acestor retrageri frauduloase de pe cardul bătrânei, femeia a plecat împreună cu fiica sa și s-a mutat în chirie”, se arată în dosar. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara au acuzat-o pe femeie de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos, în formă continuată (8 acte materiale) și acces ilegal la un sistem informatic, în formă continuată. Instanța de judecată a condamnat-o pe femeie la 2 ani și 9 luni de închisoare cu suspendare, dar sentința Tribunalului Hunedoara nu este definitivă. (M.Gânju).