O tragedie era pe punctul să se producă în municipiul Deva, ieri. O fetiţă de doar patru anişori a supravieţuit, după ce a căzut de la etajul al doilea al blocului unde locuia.
Părinţii au lăsat copila în grija altei persoane, care a lăsat-o singură pentru un scurt timp, cât s-a dus la un magazin din apropiere. Suficient însă ca să se producă nenorocirea. Fetiţa s-a dus la fereastra bucătăriei, unde a vrut să se uite pe geam, dar a alunecat în afară, căzând pe caldarâmul din faţa imobilului. A fost descoperită de un trecător aflat în apropiere.
Micuţei i s-a acordat primul ajutor de către cei de la Serviciul de Ambulanţă, iar apoi ea a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Deva. Aici, medicii care au preluat-o au constatat că are fractură de coloană şi i s-a rupt şi o parte a bazinului. Dr. Ioan Demeter, care îi ţine locul managerului unităţii medicale, a declarat, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN, că fetiţa nu a fost în comă, era conştientă. Din cauză că spitalul devean nu are un medic neurochirurg, fetiţa a trebuit să fie transportată, cu un elicopter SMURD la Cluj-Napoca, pentru o intervenţie chirurgicală.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…