Pugilistul Sorin Dobondi (foto) (categoria 57 de kilograme), legitimat la CSS Hunedoara, s-a calificat în semifinalele Cupei României, rezervată juniorilor, şi şi-a asigurat minimum medalia de bronz. Hunedoreanul va boxa, azi, pentru un loc în finala competiţiei de la Horezu (Râmnicu Vâlcea), cu Ioan Pleş, de la CS Universitatea Alba Iulia.
Ţinteşte trofeul
Campion naţional de juniori în 2012, Sorin Dobondi (15 ani) a început în forţă şi anul competiţional 2013. Pugilistul antrenat de Ilie Captari şi-a asigurat deja prezenţa pe podium la Cupa României, prima competiţie majoră a anului, după victoria obţinută în turul I al competiţiei în faţa unui boxer de la CSM Călăraşi. Hunedoreanul a ajuns în „careul de aşi” după un singur meci, fiind avantajat de faptul că mulţi boxeri au fugit de categoria 57 kilograme, la care pe lista de start au fost mai puţin de 10 sportivi. În semifinale, Sorin Dobondi îl va întâlni, azi, pe Ioan Pleş, de la CS Universitatea Alba Iulia, un pugilist ambiţios, dar care în mod normal, porneşte cu şansa a doua. „Sorin a câştigat meciul în mai puţin de 30 de secunde, prin abandonul adversarului. A boxat eficient şi inteligent, şi cred că are şanse să câştige trofeul pus în joc. O victorie la Cupa României îl poate promova în lotul ce va lua startul la Campionatele Europene şi la cele Mondiale”, a spus antrenorul Ilie Captari.
Doi calificaţi, doi eliminaţi
Pe lângă Dobondi, doar unul din ceilalţi trei boxeri cu care CSS Hunedoara s-a prezentat la startul Cupei României a reuşit să treacă de primul tur al competiţiei. Performanţa îi aparţine lui Nicolae Avrămuţi (50 de kilograme), care a obţinut o victorie înainte de limită, prin abandonul adversarului. Avrămuţi a boxat aseară, după închiderea ediţiei noastre, în sferturile de finală. În schimb, Nicolae Grancea (la 48 de kilograme) şi Vlad Căpraru (la 80 de kilograme) au fos eliminaţi.
La Cupa României pentru juniori (băieţi), s-au înscris 134 de participanţi de la peste 40 de cluburi din ţară. Competiţia a început miercuri şi se va încheia mâine şi se derulează în sala de sport a Liceului „Constantin Brâncoveanu” din Horezu (Rm. Vâlcea).
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…