O medie de 10 la simularea Evaluării Naţionale
Circa 64 la sută dintre elevii claselor a VIII-a din judeţ au reuşit să promoveze testele la simularea pentru Evaluarea Naţională, procentul fiind sub media pe ţară.
Din cauza intrării în carantină, elevii din trei localităţi nu au putut da examenele.La simulares au participat 1.602 elevi din 62 de unităţi de învăţământ cu nivel gimnazial, doar unul dintre candidaţi reuşind să obţină media 10. ”Centralizarea datelor comunicate de unităţile de învăţământ relevă un număr de 1.023 elevi care au obţinut medii mai mari sau egale cu 5, reprezentând un procent de 63,86 la sută, faţă de 65,6 la sută – înregistrat la nivel naţional. A fost obţinută o medie de 10, a unui elev de la Şcoala Gimnazială nr. 2 Hunedoara”, a informat ISJ Hunedoara.
ISJ Hunedoara arată că, în perioada 19-21 aprilie, 574 de viitori absolvenţi ai clasei a VIII-a din 11 şcoli situate în oraşele Brad, Orăştie şi Petroşani vor susţine simularea la Evaluarea Naţională, deoarece la momentul în care acest test era programat la nivel naţional, localităţile în care învaţă erau în carantină. (M.G.)