O noua amânare în procesul de incompatibilitate al lui Moloț
Ieri, miercuri, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis să amâne pentru 28 mai procesul dintre Agenția Națională de Intyegritate (ANI) și președintele Consiliului Județean Hunedoara, Mircea Molot, privind starea de incompatibilitate în care s-a aflat liderul PNL pe vremea funcționării Societății Județene de Drumuri și Poduri.
ANI a decis în mai 2012 că Mircea Moloț s-a aflat în stare de incompatibilitate, deoarece în perioada 26 septembrie 2008 – 30 ianuarie 2009, a deținut, simultan, atât funcția de președinte al CJ Hunedoara, cât şi cea de președinte al Adunării Generale a Acționarilor, respectiv reprezentant al unității administrativ-teritoriale în adunările generale ale societăților comerciale de interes local la S.C. Drumuri și Poduri SA Deva.
Molot a atacat în instanță decizia ANI, dar a pierdut atât la Tribunalul Hunedoara, cât și la Curtea de Apel Alba Iulia, urmând ca în final, ÎCCJ să decidă asupra acestei chestiuni.
Potrivit ANI, pentru că s-a aflat în stare de incompatibilitate, Mircea Moloț este decăzut din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică, cu excepția celor electorale, pe o perioadă de trei ani de zile. La Curtea Supremă, procesul a început în acest an și deja a fost amânat pentru a doua oară. (Sorina Popa)