Eveniment

O nouă amânare în procesul vânătorilor de comori

03 colier-dacic-sarmisegetuzaDeşi a ajuns pe rolul tribunalului hunedorean de aproape doi ani, dosarul braconajului arheologic în care Mircea Mihăilă – zis „Cap de porc“, Darius Liviu Baci, Sebastian Florin Zvîncă şi Romică Hîndorean sunt acuzaţi de spălare de bani, este departe de a se termina. Dacă la începutul lunii mai s-a fixat un nou termen pentru continuarea probaţiunii, ieri, martorii au lipsit.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Tribunalului Hunedoara, Ildiko Glăman, următoarea şedinţă a fost stabilită pentru 18 iunie pentru audierea martorilor care nu s-au prezentat. Mircea Mihăilă, Darius Liviu Baci, Sebastian Florin Zvîncă şi Romică Hîndorean au fost trimişi în judecată la finalul lunii septembrie a anului 2012, fiind acuzaţi că au braconat şi valorificat ilegal mai multe obiecte de patrimoniu, pe care au primit aproape patru milioane de euro. Cei patru au acţionat în perioada 1998-2009, iar tezaurul a fost braconat în special din situl cetăţilor dacice. Amintim că, potrivit rechizitoriului procurorilor, Mircea Mihăilă, care nu avea ocupaţie, a devenit interesat de punerea în aplicare a unei scheme proprii de spălare a valutei. În anul 2001, a împrumutat un alt „aurar” cu o sumă de bani, pentru care a primit – drept garanţie – o brăţară spiralică din aur, despre care ştia că provine din tezaurele furate din situl Sarmizegetusa Regia. Brăţara a fost, ulterior, vândută cu 35.000 de dolari. Procurorii au descoperit că între 1999 şi 2009, acesta a cumpărat cu banii câştigaţi necinstit, două imobile şi cinci autoturisme de lux. În sarcina sa, anchetatorii au mai reţinut şi faptul că, în 1998, a iniţiat, împreună cu Liviu Baci, constituirea unei asocieri pentru săvârşirea braconajului arheologic, a braconat, împreună cu acesta, tezaurul antic alcătuit din 3.600 de monede Lysimach şi Pharnakes, din aur, iar singur, în vara anului 2000, a sustras din punctul arheologic Dâncu Mare, un tezaur alcătuit din 35 de denari romani din argint şi o tetradrahmă, în valoare totală de 35.293.000 lei (n.r. recuperat). Toate aceste bunuri au fost valorificate pe piaţa neagră internaţională a antichităţilor. (L. Goangă)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura