Eveniment

O nouă expertiză

Trei experţi, desemnaţi de instanţa de la Judecătoria Târgu Jiu, au demarat procedurile necesare unei noi expertize la Mina Petrila. Până în data de 31 august, aceştia trebuie să stabilească circumstanţele în care s-a produs dubla explozie din subteran, când şi-au pierdut viaţa 13 mineri şi alţi 15 au fost răniţi.

Termen nou în dosarul exploziilor de la Mina Petrila. Alte 19 persoane au fost audiate, marţi, la Judecătoria Târgu Jiu, în procesul în care trei foşti şefi ai unităţii miniere sunt acuzaţi de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi de nerespectarea măsurilor de protecţia muncii. Unul dintre martorii audiaţi la ultimul termen de judecată a explicat magistraţilor că detonarea stratului de cărbune înaintea exploziilor s-a făcut fără să se respecte normele de protecţie a muncii. Acesta a precizat că detonarea respectivă a fost grăbită întrucât în scurt timp, expira termenul de garanţie al fitilului folosit în derocarea stratului de cărbune. Alţi martori audiaţi au povestit că în zilele premergătoare celor două explozii din 15 noiembrie 2008, temperatura în subteranul abatajului 431 era tot mai ridicată, iar cărbunele era tot mai încins, pe bandă ajungând uneori jar. Martorii au menţionat că, în privinţa concentraţiilor de metan, chiar pe fondul acestor temperaturi în creştere, lor li se spunea că nu sunt probleme şi că pot să muncească în continuare.

Trei persoane din conducerea Minei Petrila sunt judecate în dosarul exploziei produse în subteranul exploatării miniere, pe 15 noiembrie 2008. Este vorba de Aurelian Necula, fostul director al Minei Petrila, Gheorghe Roşu, fostul inginer şef cu securitatea şi sănătatea în muncă, şi Dan Ştefan Ungur, fostul şef al sectorului aeraj şi al staţiei de salvare minieră. (L. Botici)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura