O nouă investiţie pentru sanatoriul din Brad
Magdalena Șerban
Conducerea Sanatoriului de Pneumoftiziologie Brad vizează realizarea unor investiții în infrastructura Cmpartimentului de Microbiologie din cadrul laboratorului de analize medicale al instituției medicale, în baza unui proiect depus recent, în parteneriat cu Consiliul Județean Hunedoara, și a cărui valoare cifrează 1.987.353 lei. Apelul național este coordonat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Sănătate, iar alocarea totală este de 22 de milioane de euro, din care 85% reprezintă contribuția din partea Uniunii Europene.
Crește gradul de accesibilitate a populației la serviciile publice
Dotarea Compartimentului de Microbiologie a unității sanitare brădene va conduce la asigurarea unui acces facil al pacienților la metodele de screening și diagnostic rapid, esențial în depistarea precoce a diferitelor boli infecțioase (hepatită, HIV/SIDA, tuberculoză) sau a anumitor boli netransmisibile, dar cu impact major asupra sănătății publice (diverse forme de cancer, diabet, boli cardiovasculare și respiratorii). Nu în ultimul rând, va avea un rol major în a fi asigurat controlul permanent al potențialului nosocomial din sanatoriu. Demersul e unul de bază în rândul nevoilor pacienților cu afecțiuni pneumologice care au indicații de tratament de specialitate, inclusiv recuperator, a celor în varstă care au indicații pentru îngrijiri specifice în sfera pneumoftiziologie (TBC), a celor cu afecțiuni ale sistemului respirator, pentru tratament și recuperare fizică și balneologie, a pacienților care au indicații de tratament și îngrijire de medicină internă – cronici, a celor cu afecțiuni din sfera medicinei interne (afecțiuni cardiace, hepatice, digestive, renale), precum și a pacienților cu afecțiuni neoplazice, atât cei care au suferit intervenții chirurgicale pentru îndepărtarea tumorii, cât și cei neoperabili.
Sunt diversificate serviciile medicale oferite
,,Ținând seama de faptul că prioritatea în reformele sistemelor de sănătate este de dezvoltare a serviciilor medicale ambulatorii și a celor de spitalizare de o zi, în detrimentul celor furnizate în regim de spitalizare continuă, de faptul că la nivel internațional se consideră că între 80% şi 90% din problemele de sănătate pot fi soluţionate în cadrul structurilor de asistenţă medicală primară sau ambulatorie, și nu în ultimul rând de faptul că tendințele recente din domeniul asistenței spitalicești sunt de reducere a numărului de paturi pentru spitalizarea continuă din cauza costurilor ridicate pe care le implică, Sanatoriul de Penumoftiziologie Brad își propune prin prezentul proiect dezvoltarea activității paraclinice din cadrul Ambulatoriului integrat. Noua configurare a activității paraclinice a sanatoriului se va realiza, prin investiții în dotare a Compartimentului de microbiologie din cadrul Laboratorului de analize medicale al Sanatoriului de Pneumoftiziologie Brad, care va contribui la dezvoltarea operaționalității la nivel județan, reducând inegalitățile în ceea ce privește starea de sănătate publică și îmbunătățind accesul la serviciile medicale de calitate. Prin realizarea obiectivului de investiții se urmărește creșterea gradului de depistare precoce a problemelor de sănătate înainte ca acestea să evolueze în afecțiuni greu de tratat și vindecat, scăderea numărului de decese din cauze prevenibile și din cauze tratabile, și nu în ultimul rând tranziția de la serviciile medicale de specialitate furnizate în forma spitalizării continue, la furnizarea serviciilor de tratament și îngrijire ambulatorie. Și nu în ultimul rând, prin îmbunătățirea considerabilă a calității serviciilor medicale furnizate de sanatoriu, prin asigurarea unui acces facil al pacienților la metodele de diagnostic rapid, esențial în depistarea precoce a tuberculozei și în reducerea transmiterii și evitării deceselor cauzate de TB vor fi asigurate condițiile necesare includerii laboratorului de analize medicale al Sanatoriului de Pneumoftiziologie Brad în structura reţelei naţionale a laboratoarelor de micobacteriologie, nivel de competență II, cuprinsă în Anexa 6 din OMS 1171/2015, pentru aprobarea unor reglementări privind controlul tuberculozei. Totodată, vreau să reamintesc faptul că președintele Consiliului Județean Hunedoara, domnul Laurențiu Nistor, prin investițiile realizate în ultimii ani în unitățile sanitare din subordine a făcut din SĂNĂTATEA HUNEDORENILOR O PRIORITATE. De aceea doresc să-i mulțumesc în mod special, încă o dată, precum și echipei de profesioniști din cadrul UAT Județul Hunedoara, pentru implicare și munca depusă pentru toate proiectele noastre care au devenit realitate”, a transmis Liliana Stolnicu (foto), managerul Sanatoriului de Penumoftiziologie Brad.