În premieră, la Spitalul Județean de Urgență Deva, s-a montat o pompă de insulină, la un pacient cu diabet zaharat tip 1. Procedura a fost efectuată de o echipă de medici diabetologi formată din dr. Mioara Pavel, dr. Rodica Avram, dr. Codruța Fotescu, dr. Garofița Domnițeanu. De asemenea, s-au montat, tot pentru prima dată la Deva, senzori de monitorizare continuă a glicemiei.
„În această activitate, suntem la început de drum și vreau să mulțumesc colegilor și reprezentanților firmelor producătoare pentru colaborare și sprijin. Nu în ultimul rând, Casei de Asigurări de Sănătate, care asigură suportul financiar pentru aceste dispozitive, care fac mai ușoară viața pacienților cu diabet zaharat,” a arătat medicul Mioara Pavel.
Spitalul Județean De Urgență Deva continuă astfel seria premierelor medicale. După progresele făcute pe zona de cardiologie intervențională, se fac pași importanți pentru pacienții diagnosticați cu diabet tip 1, pacienți dependenți de insulină. (A.N.)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…