Vineri, 20 ianuarie, de la ora 18, are loc o nouă premieră la Teatrul I.D.Sîrbu din Petroșani. Un spectacol despre „viețile” actorului și „morțile” personajelor!
Întrebări
„Infernales Machinery” este un spectacol regizat de Ovidiu Radu, în care joacă actrița Oana Crișan, care ne va prezenta condiția „schizoidă” a actorului. Când trăiește cu adevărat un actor, când joacă sau când e „civil”? Dar când este el și când este personajul pe care îl joacă? Dar personajele? Ele trăiesc și mor? Sunt doar câteva întrebări la care spectacolul caută răspunsuri, mixând fragmente din „Antigona” de Sofocle, „Trei surori” de Cehov, „Dansul morții” de Strindberg și contribuții originale ale celor doi artiști, ne anunță cei de la Teatrul din Petroșani.
„Am ales să lucrez un spectacol-monodramă din dorința de a spune o poveste. A mea. Și a altora. E un exercițiu de sinceritate. Am ales teatrul drept groapa mea de nisip, în care imaginez și distrug lumi întregi. Sincer, mă bucur enorm când oamenii se bucură să mă vadă, să mă întâlnească. Într-o monodramă avem prilejul de a ne întâlni, de a ne privi în ochi și de a mai spune o poveste”, mărturisește actrița Oana Crișan.
Biletele se pot cumpăra de la casieria teatrului, de marți până joi între orele 8-17, vineri între orele 8-13 și cu o oră înainte de începerea spectacolului. Biletele se pot achiziționa și online, pe platforma https://www.iabilet.ro/bilete-petrosani-infernales…/…
STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…
Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…