Fereastra de traversare a Canalului Mânecii a fost stabilită, cu pilotul său, în intervalul 8-13 august, în funcţie de condiţiile meteo şi de starea mării, Iancu urmând să fie anunţat de ziua şi ora plecării cu o seară înainte.
„Mă simt bine, am înotat aici peste două lungimi de Canal, sunt mult mai puternic şi mai rapid ca anul trecut. Ora de plecare este stabilită de pilot, în funcţie de mărimea valurilor, intensitatea curenţilor, ora fluxului şi refluxului“, a declarat vineri, Avram Iancu.
Plecarea în cursa de traversare a Canalului Mânecii se va face de pe Shakespeare Beach, o plajă situată între Dover şi Folkestone, iar finalul cursei va fi pe malul francez, în zona Gris Nez, distanţa dintre cele două puncte de reper fiind apreciată ca fiind cea mai scurtă. Sportivul va străbate, totuşi, circa 42 de kilometri, deoarece parcursul de înot nu este unul în linie dreaptă.
Pentru a se putea ghida mai bine şi a-şi doza mai bine efortul, sportivul român va purta la mână un ceas special care-i va indica locul în care se află şi cât mai are de parcurs până la finalul cursei.
Avram Iancu se antrenează de trei săptămâni la Dover (Marea Britanie) şi a trecut de proba de şase ore de înot neîntrerupt, necesară pentru înscrierea oficială în traversarea Canalului Mânecii. Testul este unul dificil în condiţiile în care se desfăşoară la o temperatură a apei cuprinsă între 15 şi 18 grade Celsius. „Personal, am făcut cinci astfel de probe de calificare şi mărturisesc că sunt saturat. Pe lângă durerile, câteodată insuportabile, pe care trebuie să le îndure un înotător de mare fond în ape deschise, frigul este cel care face chinul împins la extrem. De aceea îi zice Canalului Mânecii «iadul de gheaţă». Teoretic, orice bun înotător, prin antrenament, poate să parcurgă o distanţă de 42 de km, însă, practic, foarte puţini oameni pot să îndure frigul celor 15, 16, 17, 18 grade Celsius ale canalului“, scrie Avram Iancu pe pagina sa de socializare.
În încercarea sa de a deveni primul român care traversează înot Canalul Mânecii doar în slip şi cu o cască pe cap, Avram Iancu va fi însoţit de o echipă din care fac parte reprezentanţi ai sponsorilor săi şi un bărbat din Timişoara, care a participat la campania de donaţii organizată pentru a sprijini demersul bibliotecarului din Petroşani.
Avram Iancu a mai încercat, în august şi în octombrie 2014, să traverseze înot Canalul Mânecii, fără costum de neopren, aşa cum cer reglementările Channel Swimming Asociation. Demersurile sale au eşuat la circa 15 kilometri de malul francez, după ce organizatorii i-au cerut să se oprească din cursă, pentru că valurile şi curenţii mari i-ar fi pus viaţa în pericol.
Primul român care şi-a trecut în palmares traversarea înot a Canalului Mânecii a fost Andrei Roşu, pe 30 iunie 2015, însă acesta a purtat un costum de neopren. Performanţa sa a avut loc în cadrul competiţiei Enduroman Arch to Arch, în care sportivii trebuie să parcurgă distanţa de 480 de kilometri, între Londra şi Paris, în alergare, înot sau pe bicicletă, Andrei Roşu fiind primul român care reuşeşte să încheie cu bine acest concurs. (Sorin Blada, AGERPRES)
Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…
Nu unul ci patru judecători de la ICCJ au judecat dosarul și au dat aceeași…
Șușotesc gurile rele prin târg că o duduie care le face viața grea salariaților săi…